
Avem premise de goluri în deschiderea rundei a opta din Bundesliga, acolo unde vor da piept cei de la Bremen – Union Berlin. Înfruntarea se va desfășura vineri, 24 octombrie 2025, începând cu ora 21:30, pe „Weserstadion”, aici unde în ultimul meci direct dintre cele două am văzut nu mai puțin de 5 goluri.
Werder, și-a recăpătat moralul după ultimele jocuri
„Die Werderaner” s-au deplasat pe terenul celor de la Heidenheim în runda anterioară, acolo unde au reușit să facă un meci bun, mai ales în repriza a doua. După pauză cele două echipe s-au „dezlănțuit”, și ne-au oferit nu mai puțin de 4 goluri, făcând ca tabela să indice la final 2-2.
Echipa condusă de pe bancă de Horst Steffen s-a descurcat și mai bine în precedenta apariție avută în fața propriilor suporteri. Avea să vina aici pe 4 octombrie cei de la St Pauli, contra cărora au făcut un meci defensiv foarte bun, care i-a ajutat să câștige la limită, 1-0.
Clasamentul din Bundesliga îi regăsește în momentul de față pe poziția a doisprezecea, cu un total de 8 puncte, și un golaveraj negativ, de -5. Dețin la ora actuală a doua cea mai slabă apărare din competiție, cu 16 goluri primite, doar cei de la Frankfurt având mai multe.
- Echipa probabilă: Backhaus; Sugawara, Pieper, Coulibaly, Friedl; Stage, Lynen, Puertas; Grull, Schmid, Mbangula
Cote pariuri Bremen – Union Berlin, 24 octombrie 2025
Conform agențiilor de pariuri online, gazdele sunt văzute ușor favorite la obținerea celor 3 puncte, având o cotă de 2.17 la ora actuală. Ultimele 3 dueluri directe dintre Bremen – Union Berlin au produs goluri în ambele porți, pont pentru care astăzi primim 1.65.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Union Berlin forțează al doilea succes consecutiv!
Gruparea din capitala Germaniei a reușit și ea să profite de forma modestă a celor de la Monchengladbach. Le-au scos în evidență acestora problemele din defensivă, iar acest lucru i-a ajutat să câștige cu scorul de 3-1. De remarcat evoluția excelența a lui Danilho Doekhi care a izbutit dubla în mai puțin de jumătate de ora.
Elevii antrenați de către Steffen Baumgart au avut parte de un program dificil până acum, în ceea ce privește deplasările. În cele 3 vizite de campionat, au suferit două înfrângeri, la Leverkusen și Dortmund, însă au izbutit să câștige la Frankfurt, cu un spectaculos 3-4.
„Die Eisernen” au toate motivele să forțeze victoria astăzi care i-ar duce pe loc european, cel puțin temporar. În momentul de față sunt pe poziția a noua, având în cont 10 puncte strânse și un golaveraj negativ, de -3. Nici apărarea loc nu a impresionat până acum, fiind depășită de nu mai puțin de 14 ori.
- Echipa probabilă: Ronnow; Doekhi, Querfeld, Leite; Trimmel, Khedira, Kemlein, Kohn; Skarke, Ilic, Ansah
Bremen – Union Berlin – Ponturi pariuri Etapa a opta din Bundesliga
Dacă aruncăm o privire pe ultimele evoluții ale celor două tabere, gândul ne-a zburat către un pont bazat pe goluri aici. Din cele 7 jocuri de până acum ale gazdelor, 6 au produs minim 3 goluri, în timp cele ale berlinezilor, 5. Defensiv, niciuna dintre echipe impresionează în momentul de față, iar acesta este un indicator clar că vom avea parte de un meci care pe care. Un pont pe goluri în Bremen – Union Berlin este în mod evident, unul de luat în seamă în condițiile date.

Peste 2.5 goluri @ 1.78
URMĂREȘTE-NE PE