
Bomba anului în lumea jocurilor de noroc vine din România, unde Superbet pierde peste 30 de milioane de euro în doar câteva ore. Cum a fost posibilă o astfel de ”pagubă”, câți clienți au profitat și care sunt repercursiunile, toate le poți afla din articolul Xbets.
Este vorba despre seara din 20 septembrie 2025, una care va rămâne fără îndoială în istoria acestei industrii. Mai exact, jocul Fire Blaze Red Wizard – ce aparține firmei Playtech – a avut o eroare. Toți cei care pariau, câștigau instant. Miza maximă era de 1 RON, dar chiar și așa, orice mâna aducea un câștig.
- 🎰 Fire Blaze Red Wizard – jocul ce a adus zeci de mii de lei în conturile jucătorilor
- 💰 30.000.000 de euro a pierdut operatorul online Superbet
Superbet pierde peste 30 de milioane de euro – care este reacția companiei?
Inițial, puțini utilizatori au descoperit eroarea celor de la Superbet, iar în scurt timp vestea s-a propagat pe rețelele de socializare și în comunitățile amatorilor de jocuri de noroc. În jur de ora 20:00 a început ”jocul în masă”, iar clienții au luat cu asalt platforma.
După câteva ore, jocul a fost șters de pe aplicație, iar peste 7.500 de conturi care au profitat de eroarea platformei au fost blocate, cu tot cu câștiguri. Ei bine, cei care rămăseseră cu conturile active, au putut să își încaseze câștigurile colosale – unii ajungând chiar la 100.000 lei!

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj 1X
După o perioadă de timp, oficialii Superbet au decis că vor accepta greșeala și vor onora toate câștigurile. Cele 7.500 de conturi au fost deblocate și mai mult decât atât, se pot bucura de toate fondurile. Compania a transmis următorul mesaj:
„Salut,
Investigațiile suplimentare în urma activității tale la anumite jocuri de Casino s-au încheiat, iar contul tău a fost deblocat.
Am luat decizia de a onora toate plățile la acele jocuri, ținând cont de istoria și statutul pe care Superbet îl are în industria jocurilor de noroc din România. Suntem cunoscuți ca operatorul de pariuri și casino care plătește orice câștig, indiferent de sume. Ca cei care acceptă toate pariurile și orice miză la jocuri. Și nu ne dorim ca acest lucru să se schimbe.
Toate restricțiile de pe contul tău au fost ridicate. Bucură-te de câștiguri! Mult succes!”
Iată așadar cum Superbet pierde peste 30 de milioane de euro într-o singură seară, iar mii de amatori ai jocurilor de noroc se îmbogățesc practic peste noapte. Este cu siguranță o ”poveste demnă de povestit nepoților”. Noi putem doar să îți urăm mult succes și să îți oferim cele mai tari oferte de bonus casino.
URMĂREȘTE-NE PE