
Marți, 8 iulie 2025, începând cu ora 22:00, pe „Demrozi Stadium”, vom asista la turul dublei manșe dintre Egnatia vs Breidablik din runda cu numărul 1 a preliminariilor Champions League. Întâlnirea va fi condusă la centru de către arbitrul bosniac Antoni Bandić.
Egnatia, nevoită să forțeze victoria în fața islandezilor!
Echipa pregătită de Edlir Tetova a reușit să surprindă din nou în ultima ediție de campionat, și să ajungă la două titluri consecutive în Albania. Au terminat sezonul regulat pe prima poziție, ca mai apoi în finala play-off-ului să câștige fără drept de apel, 4-0 contra celor de la Vllaznia.
Clubul din Rrogozhinë ar fi putut face chiar eventul, însă au pierdut finala Cupei Albaniei în detrimentul celor de la Dinamo Tirana, la loviturile de departajare. Per total însă un sezon reușit, care cu siguranță le dă un moral ridicat pentru ce urmează în acest an.
Au debutat în preliminariile Champions League chiar anul trecut, atunci când părăseau însă competiția încă din turul 1, după o dublă pierdută tot la penalty-uri, în detrimentul celor de la Borac Banja Luka. Se duceau apoi în runda a doua din Conference League, însă de unde erau scoși chiar de o echipă islandeză, Vikingur Reykjavik.
- Echipa probabilă: Dajsinani; Sota, Aliyev, Fangaj; Xhemaijli, Meideiros, Aleksi, Zejnullani; Ujka; Luskja, Bakayoko
Prezentare cote Egnatia vs Breidablik, 08.07.2025
Formația din Rrogozhinë este văzută ușor favorită de către agențiile de pariuri online, care ne oferă o alternativă foarte bună la pariuri dacă vrem să mizăm pe victoria acesteia, care ne-ar asigura o cotă de 2.52. De luat serios în calcul și cota de 2.12 pe care o primim la „peste 2.5 goluri” în duelul Egnatia vs Breidablik.
Breidablik vine cu un moral pozitiv în Albania!
„Bikar” se află în plin sezon competițional, aspect care ar putea reprezenta un avantaj în perspectiva acestei duble. Mai mult, forma lor de moment este una foarte bună, ce le-a adus 5 meciuri consecutive fără eșec, din care 3 au fost succese, iar numărul golurilor marcate în acest interval de timp s-a ridicat la 12.
În momentul de față se află pe poziția a treia în campionat, însă trupa pregătită de Halldór Árnason se află la doar 3 puncte distanță de liderul actual Vikingur. Danezul Tobias Thomsen se înscrie a fi unul dintre principalele pericole pentru poarta albaneză în meciul de azi, acesta având deja 8 reușite în competiția internă.
Experiența europeană este clar de partea taberei islandeze care au reușit să obțină cea mai bună performanță în urmă cu două sezoane, când ajungeau în grupele Europa League. Nu au reușit să impresioneze acolo, terminând fără nici măcar un punct acumulat.
- Echipa probabilă: Einarsson; Valgeirason, Margeirsson, Orrason, Yeoman; Johnson; Steindorsson, Einarsson, Omarsson, Thorsteinsson; Thomsen
Ponturi fotbal Egnatia vs Breidablik
Este fără doar și poate unul dintre cele mai echilibrate meciuri de azi și foarte greu de preconizat cine va câștiga această întâlnire. Experiența europeană, dar și jocul de moment reprezintă în mod clar avantaje pentru formația islandeză, în timp ce terenul propriu și calitatea individuală par să fie de partea albanezilor. Alegem să ascultăm instinctul la acest duel Egnatia vs Breidablik și, ca ponturi pariuri, am decis să mizăm pe un pont de „Ambele echipe înscriu sau Peste 2.5 goluri”, pentru care avem o cotă de luat în serios.
- 1. Bilet Pariu Sansă 08.07.2025 – Cota 130 din cupele europene
- 2. Biletul zilei din fotbal la Superbet 08.07.2025 – Încercăm o cotă de 4 pe Superpariuri!
- 3. Câștigă 10 LEI Freebet sau 25 de Rotiri Gratuite Fără Depunere la Casa Pariurilor
- 4. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 8 iulie 2025. Mizam pe calificările Champions League
- 5. Biletul Zilei Maxbet 8 iulie – Cota 3 din preliminariile Champions League
- 6. Levadia Tallinn vs RFS, 8 iulie 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Champions League
- 7. Cota 2 din Preliminariile Champions League 8 iulie 2025 – Plasăm două opțiuni simple la Betano!
- 8. Drita vs Differdange, 8 iulie 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Champions League
- 9. Biletul zilei azi din Preliminariile Champions League 08.07.2025 – Țintim o cotă de 4.88 la Maxbet!
- 10. Fluminense – Chelsea, Ponturi pariuri Semifinale Campionatul Mondial al Cluburilor, 8 iulie 2025
URMĂREȘTE-NE PE