
Duelul dintre Jasmine Paolini vs Elina Svitolina este unul de pe tabloul feminin de la Roland Garros, contând mai exact pentru faza optimilor de finală. Acesta este programat să se joace duminică la prânz, nu înainte de ora 12:00, urmând să fie transmis de Eurosport.
Cote pariuri Jasmine Paolini vs Elina Svitolina
Casele de pariuri așteaptă un duel destul de echilibrat, însă înclină ușor balanța în favoarea jucătoarei din Italia. La Unibet, aceasta primește o cotă de 1.81 în cazul unui succes, în timp ce un succes al ucrainencei ne poate dubla investiția, primind cota 2.00.
Jasmine Paolini
Vorbim de una dintre cele mai bune jucătoare ale momentului, care, grație prestațiilor bune din ultimul timp, a urcat din nou pe poziția a patra a clasamentului WTA. Aceasta este favorită la casele de pariuri, cum era și normal de altfel, însă va avea o misiune foarte complicată.
Italianca are doar trei titluri în vitrina personală, pe ultimul cucerindu-l chiar înainte de openul francez. Aceasta s-a impus în turneul de la Roma, unde a învins-o pe Coco Gauff în minimum de seturi. La nivel de Grand Slam, cele mai mari realizări ale sale au venit anul trecut, jucând finale la Roland Garros și Wimbledon, pierzându-le însă pe ambele.
Jasmine Paolini a început timid la această ediție de Roland Garros, în primul joc impunându-se în set decisiv cu Yuan. Au urmat însă apoi două victorii clare, în minimum de seturi, trecând de Tomljanovic și Starodubtseva, ajungând astfel la nouă victorii consecutive.
Elina Svitolina
Este o jucătoare mult mai titrată și, implicit, mult mai experimentată, care are în spate mult mai multe meciuri în circuitul WTA. Într-adevăr, bookmakerii au ales să o dea ca outsideră, urmând să înfrunte o adversară care este pe val, însă are resursele necesare pentru a face pasul spre sferturile Roland Garros.
Ucraineanca, fostă ocupantă a locului 3 mondial, se află în prezent pe locul 14 în clasamentul WTA. Aceasta se mândrește cu faptul că a cucerit 18 titluri de-a lungul carierei, iar la nivel de Grand Slam, deși nu a jucat vreo finală, are realizări notabile. A atins cel puțin sferturile de 12 ori în carieră, ultima dată chiar la începutul anului, la Australian Open.
Elina Svitolina defilează până acum la Roland Garros, aceasta câștigând toate cele trei partide în mod clar, fără să cedeze vreun set. Aceasta s-a impus pe rând cu Sonmez, Bondar și Pera, cu cea din urmă având un meci extrem de greu, decis după două tie-break-uri.
Ponturi pariuri Jasmine Paolini vs Elina Svitolina
Este greu de spus cine se va impune în această confruntare. Chiar dacă Jasmine Paolini pornește cu prima șansă în această înfruntare, nu vom merge pe mâna sa. Într-adevăr, este în mare formă, însă experiența este de partea Svitolinei, așa că avem pretenții de la aceasta. Credem că unul dintre cele mai bune ponturi pariuri pentru acest duel este „peste 19,5 game-uri”, la o cotă de 1.40 oferită de agenția de pariuri online Unibet.
- 1. Germania vs Portugalia, Ponturi Pariuri Semifinale Nations League, 04.06.2025
- 2. Biletul zilei azi din fotbal: mizăm pe Nations League, 03.06.2025
- 3. Biletul Săptămânal de cotă 6 – ne îndreptăm atenția către echipele naționale
- 4. Biletul Zilei Betano din semifinalele Nations League – plasăm două pariuri speciale bune
- 5. Bilet săptămânal din fotbal 02.06.2025 – Plasăm o cotă de 15 la Superbet!
- 6. Biletul Zilei Roland Garros din 4 iunie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 3
- 7. Biletul Zilei Bet Builder din 4 iunie 2025 – Pariem pe Germania vs Portugalia în semifinalele Nations League
- 8. Biletul Zilei Roland Garros din 3 iunie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 3
- 9. Mirra Andreeva vs Lois Boisson, 4 iunie 2025, Ponturi Pariuri Roland Garros
- 10. Biletul Zilei MaxBet din Tenis 03.06.2025 – Riscăm pentru o cotă de 15
URMĂREȘTE-NE PE