
Liderul mondial intră din nou în acțiune la Roland Garros, fiind mare favorit la accederea în turul al patrulea. Confruntarea dintre Jannik Sinner vs Jiri Lehecka este programat să se joace sâmbătă, în data de 31 mai, nu înainte de ora 13:30, urmând să fie transmis live de Eurosport.
Cote pariuri Jannik Sinner vs Jiri Lehecka
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, Jannik Sinner este mare favorit în această înfruntare, ceea ce era și normal de altfel, fiind un jucător mult mai bun. Italianul primește o cotă infimă de 1.07 la Unibet, în timp ce adversarul său are cota 9.50 la victorie.
Jannik Sinner este unul dintre marii favoriți la câștigarea acestei ediții de Roland Garros. Liderul mondial face un an foarte bun, chiar dacă a fost suspendat trei luni, fiind în continuare în mare formă, având toate motivele să spere la primul său succes pe zgura de la Paris.
Continuă Jannik Sinner forma excelentă?
Vorbim de unul dintre cei mai buni jucători ai lumii, dacă nu chiar cel mai bun, cel puțin dacă ținem cont de clasamentul ATP. Acesta este lider mondial, fiind la mare distanță de locul secund, ocupat de marele său rival, Carlos Alcaraz, alături de care domină în circuit.
Italianul în vârstă de doar 23 de ani se mândrește cu 19 titluri cucerite de-a lungul carierei. Trei dintre acestea au venit în turnee de Grand Slam, triumfând de două ori la Australian Open, la precedentele două ediții, impunându-se de asemenea și la US Open în 2024.
Înainte de Roland Garros, Jannik Sinner a jucat finala la Roma, unde a pierdut cu Alcaraz în minimum de seturi, încheind o serie de 29 de victorii consecutive. La Roland Garros nu a avut nicio emoție în primele două tururi, trecând lejer de Rinderknech și Gasquet, cu ambii impunându-se în minimum de seturi.
Jiri Lehecka nu a câștigat niciun set contra italianului
Nu este deloc un jucător rău, însă este cât se poate de clar că nu se poate compara cu adversarul său. Este depășit în mod clar la absolut toate capitolele, așa că agențiile de pariuri au toate motivele să îl dea ca outsider clar în acest duel, mai ales că stă rău la capitolul înfruntări directe. A dat piept cu italianul de trei ori până acum, de fiecare dată pierzând în minimum de seturi.
Cehul, aflat în acest moment pe treapta 34 în ierarhia ATP, se mândrește cu doar două titluri obținute de-a lungul carierei. Ambele au venit în Australia, triumfând la Adelaide în 2024 și la Brisbane la începutul acestui an. Cea mai bună performanță la nivel de Grand Slam a venit în 2023, la Australian Open, unde atingea sferturile.
Jiri Lehecka a început excelent la actuala ediție de Roland Garros, în prima rundă trecând de Jordan Thompson, câștigând în minimum de seturi. A urmat apoi confruntarea cu Davidovich Fokina, contra căruia s-a impus cu 3-1, după aproape două ore și jumătate de joc.
Ponturi pariuri Jannik Sinner vs Jiri Lehecka
Este o diferență de valoare uriașă între cei doi jucători, Jannik Sinner fiind net superior, așa că avem mari pretenții de la acesta. Ținând cont de forma pe care o traversează, dar și de faptul că este în mare avantaj în meciurile directe, credem că va câștiga în mod clar această înfruntare. Așadar, mizăm pe victoria în minimum de seturi a italianului, acesta fiind fără dubii unul dintre cele mai bune ponturi pariuri pentru acest duel.
- 1. Bilet de weekend din fotbal la Superbet 01.08.2025 – Mergem tare pe o cotă de 112!
- 2. Biletul Zilei din fotbal de la Superbet – Pariem pe 3 zile, într-o cotă bombă de 200
- 3. Bilet weekend fotbal la Betano. Cota 19 de urmărit pe 3 zile, 01-03 august 2025
- 4. Biletul Zilei din fotbal 01.08.2025 – Pariem în cota 13 la Betano
- 5. Bilet pariu șansă Superbet 31 iulie 2025 – Încercăm o cotă bombă de 165!
- 6. Biletul Etapei a 4-a Superliga – începem luna august cu un câștig de 5.000 lei
- 7. Petrolul Ploiești vs UTA Arad, Ponturi Pariuri Superliga, 01.08.2025
- 8. Cota 2 din SuperLiga României 01.08.2025 – Pariem simplu, pe goluri
- 9. Farul Constanța – Metaloglobus – Ponturi Pariuri Superliga 1 august 2025
- 10. Biletul zilei din preliminariile Europa League 31.07.2025 – Țintim un câștig de 1000 RON la Betano!
URMĂREȘTE-NE PE