
„Allianz Arena” va fi gazda partidei dintre Bayern vs Monchengladbach, ce contează pentru runda cu numărul 33 din Bundesliga. Duelul va avea loc sâmbătă, 10 mai 2025, de la ora 16:30, și va putea fi urmărit în direct la TV pe Digi Sport 3 și Prima Sport 5.
Bayern vrea victoria în ultima apariție de acasă din acest sezon!
Este atmosferă de sărbătoare în tabăra bavareză, asta după ce, la capătul rundei trecute, au reușit să se bucure de cucerirea unui nou titlu de campioană în Bundesliga, al treizeci și patrulea din istorie. Unul absolut meritat, având în vedere parcursul aproape fără greșeală din acest sezon.
În runda anterioară s-au deplasat pe terenul unei pretendente la top 4 – este vorba de RB Leipzig, acolo unde se vedeau conduși pe tabelă cu două goluri după doar 15 minute. Băieții lui Vincent Kompany însă au rămas concentrați și au reușit să întoarcă scorul până în prelungiri, atunci când adversarii au stabilit scorul final la 3-3.
Pe durata celor 32 de etape consumate, formația bavareză a reușit să își treacă în cont nu mai puțin de 76 de puncte, cu 8 peste Leverkusen, care părea că se ține bine până la un moment dat, însă trupa din München a stat tare pe poziții și iată că această consistență le-a fost răsplătită în cele din urmă.
- Echipa probabilă: Neuer; Boey, Dier, Stanisic, Laimer; Kimmich, Pavlovic; Olise, Muller, Sane; Kane
Prezentare cote Betano – Bayern vs Monchengladbach
Campioana din actuala stagiune este văzută ca mare favorită de către casele de pariuri online în această după-amiază, drept urmare primește o cotă de doar 1.18 pentru a obține cele 3 puncte. Ca ponturi pariuri pentru Bayern vs Monchengladbach putem beneficia de alternative mai valoroase la goluri, acolo unde primim 1.57 pentru „GG” și 2.07 pentru un meci cu cel puțin 5 goluri.
Monchengladbach vine cu un moral scăzut la Munchen!
Pentru „Die Fohlen”, finalul de sezon a fost cum nu se poate mai rău. Deși aveau șanse la un moment dat chiar la o prezență în Champions League, iată că înaintea acestei vizite de la München, șansele lor s-au risipit total, și asta din cauza unei serii de 5 meciuri la rând fără victorie.
Weekendul trecut au fost implicați într-unul dintre cele mai spectaculoase dueluri din această ediție de Bundesliga. Deși au condus cu 2-0 și mai apoi cu 3-1, trupa lui Gerardo Seoane tot nu a izbutit să câștige contra lui Hoffenheim. Ba mai mult, au fost și ei nevoiți să revină în prelungiri, tabela indicând 4-4 la finalul celor 90 de minute.
Cele două etape rămase de disputat nu mai au niciun fel de însemnătate pentru Borussia, care, chiar dacă va obține toate cele 6 puncte puse în joc, șansele de a prinde locul de Conference League sunt spre zero, și asta din cauza faptului că depind de foarte multe rezultate. La ora acestui joc, se află pe 9, cu 45 de puncte.
- Echipa probabilă: Omlin; Scally, Itakura, Elvedi, Ullrich; Reitz, Weigl; Honorat, Stoger, Hack; Kleindienst
Ponturi pariuri Bayern vs Monchengladbach
Ne așteptăm la o victorie clară din partea bavarezilor, care cu siguranță își doresc un succes cât mai convingător în ultima apariție pe teren propriu din acest sezon. De cealaltă parte, după ratarea obiectivului, oaspeților nu le mai stă gândul prea mult la această partidă. Așadar, am decis să ne ascultăm instinctul și, ca ponturi pariuri pentru Bayern vs Monchengladbach, să mizăm pe „1& Peste 3.5 goluri”.
- 1. Biletul zilei azi din fotbal la Betano, 10 mai 2025 – Pariuri doar pe meciuri cu miză
- 2. Bilet de weekend din fotbal 10.05.2025 – 8 selecții pentru o cotă de 9.94
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 09.05.2025 – Cotă 138 și un câștig de 10.000 RON
- 4. Biletul zilei din fotbal 10.05.2025 – Golurile ne aduc o cotă de 5.42 la Maxbet
- 5. Empoli vs Parma, 10 mai 2025 – Echipa lui Chivu poate scăpa de retrogradare
- 6. Biletul zilei pe marcatori 10 mai 2025 – Jucăm simplu pentru o cotă de 5.95
- 7. Biletul zilei din Ligue 1 la Betano 10 mai 2025 – Mergem pe mâna oaspeților!
- 8. Biletul Zilei Bet Builder din 10 mai 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 6
- 9. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 10.05.2025 – Mizăm pe cartonașe și șuturi
- 10. Montpellier vs PSG 10.05.2025 – Ponturi pariuri Ligue 1
URMĂREȘTE-NE PE