
Confruntarea dintre Celje vs Fiorentina din cadrul manșei tur a sferturilor de finală UEFA Conference League este programată să se consume joi, 10 aprilie 2025, cu începere de la ora 22:00, pe „Stadion Z’dezele”. Duelul va putea fi urmărit și la TV în direct pe Digi Sport 4 și Prima Sport 4.
Slovenii au un moral excelent!
Formația antrenată de Albert Riera este cu siguranță una dintre surprizele plăcute ale acestei ediții de UEFA Conference League, mai ales din punct de vedere al fotbalului pozitiv pe care l-au arătat pe toată durata competiției. Acest lucru l-au confirmat și în optimi când au trecut cu scorul general de 5-6 de către elvețienii de la FC Lugano.
Acasă, echipa slovenă nu a mai pierdut de pe 8 februarie, de la un duel de campionat jucat contra celor de la Maribor. De atunci, campioana en-titre a Sloveniei a reușit să își treacă în cont nu mai puțin de 4 victorii și două rezultate de egalitate. Remarcăm și faptul că în acest interval de timp au înscris nu mai puțin de 20 de goluri.
Parcursul lor european de până acum este unul onorabil, având în vedere că nu este un club cu resurse foarte mari din punct de vedere financiar, dar care iată că a reușit să elimine formații mult mai bine cotate precum Lugano, sau chiar cei de la APOEL, de care au trecut în șaisprezecimi.
- Echipa probabilă: Silva; Nieto, Vuklisevic, Nemanic, Karnicnik; Zabukovnik, Kvesic; Delaurier-Chaubet, Seslar, Svetlin; Kucys
Prezentare cote Betano – Celje vs Fiorentina

Diferența de valoare și statut dintre cele două formații se reflectă și în cotele oferite de către casele de pariuri online, 7.00, respectiv 1.45 pentru italieni. Cotele pe ponturi pariuri ce includ golurile în Celje vs Fiorentina sunt mult mai atractive, 1.65 la „peste 2.5 goluri”, sau cel ce include câte o reușită din partea ambelor tabere („GG”), de 1.78 la ora actuală.
Fiorentina vine cu gândul la victorie!
Gruparea „viola” o putem declara a fi una dintre specialistele acestei competiții ce se află la doar a cincea ediție. În finala ultimelor două au ajuns chiar formația toscană, însă au fost învinși de fiecare dată în ultimul act. Anul trecut au pierdut trofeul în detrimentul grecilor de la Olympiakos.
Trupa lui Raffaele Palladino a avut parte de un program destul de complicat în ultima vreme, însă au reușit să se descurce cu brio. Și-au trecut în cont 3 victorii, două dintre ele contra celor de la Juventus și Atalanta, dar și un rezultat de egalitate în weekend, 2-2, pe „San Siro” în compania lui AC Milan.
Poziția a treia pe care a ocupat-o la finalul fazei ligii UEFA Conference League le-a permis să joace direct în optimi, acolo unde i-au avut ca adversari pe cei de la Panathinaikos. Deși au pierdut 3-2 la Atena, pe propria arenă, italienii și-au păstrat concentrarea și au întors soarta calificării acasă, acolo unde au triumfat cu scorul de 3-1.
- Echipa probabilă: De Gea; Comuzzo, Mari, Ranieri; Dodo, Ndour, Adli, Mandragora, Parisi; Gudmundsson, Kean
Ponturi pariuri Celje vs Fiorentina
O vedem ca mare favorită pe finalista ultimelor ediții a acestei competiții care are de partea sa toate atuurile pentru a merge mai departe. Totuși trebuie să trateze foarte serios această dublă, și în special această prima manșă, pentru că slovenii au arătat că pot produce un fotbal de calitate. Așadar, ca ponturi pariuri în Celje vs Fiorentina, am decis să mizăm pe ofensiva toscanilor pe care o vedem producând cel puțin două goluri în această seară.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 31 iulie 2025 – Încercăm o cotă bombă de 165!
- 2. Biletul zilei din preliminariile Europa League 31.07.2025 – Țintim un câștig de 1000 RON la Betano!
- 3. Cine transmite finala lui David Popovici la 100 m liber și ce șanse are să câștige
- 4. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 8.18. Mizăm pe Europa League, 31 iulie 2025
- 5. Cine transmite U Cluj – Ararat-Armenia la TV pe 31 iulie, de la ora 20:00, în turul 2 preliminar Conference League?
- 6. Biletul zilei azi din Conference League 31.07.2025 – Ne-am bazat pe 5 pronosticuri simple!
- 7. Biletul Zilei Unibet din 31 iulie 2025 – Mizăm pe o cotă de 20 în Conference League
- 8. Cine transmite Universitatea Craiova – Sarajevo la TV pe 31 iulie, în preliminariile Conference League? Ora 20:30
- 9. Biletul Zilei din cupele europene 31.07.2025 – Super Pariuri pe meciurile echipelor românești
- 10. Cine transmite CFR Cluj vs Lugano la TV pe 31 iulie, ora 20:30, în preliminariile Europa League?
URMĂREȘTE-NE PE