
La 20 de ani distanță de la „dubla” istorică jucată împotriva Valenciei, care-l avea pe bancă pe italianul Claudio Ranieri, cel ce a făcut-o apoi campioană pe Leicester în Anglia, iar acum se află pe banca Romei, FCSB are parte de o altă întâlnire cu istoria: duelul cu Olympique Lyon, din optimile de finală ale Ligii Europa (6 și 13 martie).
Ca să-și motiveze echipa, Gigi Becali, latifundiarul din Pipera care deține clubul, se joacă din nou cu minților fotbaliștilor și le pune pe masă o primă tentantă. Deocamdată, doar sub formă de promisiune. „Dacă trec de Lyon, le dau 20.000 de euro pentru fiecare titular. Ceilalţi vor lua jumătate, 10.000 de euro. Dacă trec de sferturi, le dau 30.000 de euro. Pentru semifinală sunt 40.000 de euro. Dacă vor câştiga finala le dau 100.000 de euro. Aşa le zic acum, dacă se întâmplă o să spun că m-am răzgândit (n.r. – râde)”, a declarat Gigi Becali.
Mulți fotbaliști nu știu cum să interpreteze vorbele proaspătului deputat AUR, după ce acesta are în CV un moment în care a dovedit că nu se ține mereu de cuvânt.
În urmă cu două decenii au eliminat deținătoarea trofeului

Pe 24 februarie 2005, Steaua (actuala FCSB) reușea să o elimine pe Valencia în „16-imile” Cupei UEFA. Spaniolii erau deținătorii trofeului și câștigaseră în tur, 2-0. La București, Steaua învingea cu același scor și se califica la loviturile de departajare.
Înaintea returului, Gigi Becali le-a promis jucătorilor o primă uriașă: 100.000 de euro. Până la urmă, aceasta s-a „topit”: a ajuns la 20.000 de euro, cât promite acum. La final, după ce s-a obținut calificarea, afaceristul a spus că „a glumit”, neavând de unde să achite o sumă așa de mare! Steaua (așa se numea pe atunci echipa) a egalat scorul din tur prin „dubla” băcăuanului Andrei Cristea, iar pe bancă se afla italianul Walter Zenga. „A fost o primă mai mare, care apoi s-a făcut mai mică. A fost o primă de 100.000 de euro, iar eu, Lovin, Neșu, care eram tineri la acea vreme, nici nu știam ce să facem cu atâția bani.
A doua zi ne-am dus la Mariott și ne-a zis (n.r. Gigi Becali): „Băi, băieți, am glumit și eu, nu mai e 100.000 de euro”. Nu are rost să spun acum, dar în jur de 20.000 de euro au fost”, a spus Andrei Cristea, eroul meciului din Ghencea.
Ranieri, dat afară. Nici Fonseca nu se simte bine
Antrenorul italian Claudio Ranieri a fost demis de Consiliul de Administrație al clubului Valencia, ca urmare a eliminării surprinzătoare de către Steaua București în 16-imile Cupei UEFA. Ranieri, aflat al doilea periplu la clubul spaniol, a rezistat în post doar 8 luni. „Am decis să-l înlocuim pe Claudio Ranieri din postul de director sportiv și antrenor al clubului de fotbal Valencia. Noi am înțeles, și el, de asemenea, a înțeles că rezultatele clubului din ultimele săptămâni nu au fost corespunzătoare și au avut ca efect îndepărtarea nostră de obiectivele fixate de comun acord, înainte de startul sezonului”, a declarat la vremea respectivă prețedintele clubului, Juan Bautista Sole.
Noul antrenor al echipei a fost numit Antonio Lopez, fostul secund al tehnicianului Rafa Benitez, care câștigase cu Valencia titlul în Spania și Cupa UEFA. Și acum, FCSB ar putea schimba antrenorul la rivala europeană. Dar, motivul ar fi cu totul altul. Portughezul Louis Fonseca tocmai a fost suspendat 9 luni ca urmare a unui incident avut cu arbitrul la meciul de campionat Lyon-Brest 2-1, iar conducerea ar putea să decidă rezilierea contractului.
URMĂREȘTE-NE PE