
Confruntarea dintre Bochum – Dortmund este programată să se desfășoare sâmbătă, 15 februarie 2025, de la ora 16:30, pe „Vonovia Ruhrstadion”. Ultimele jocuri directe au fost foarte spectaculoase, așa cum se anunță a fi și aceasta, care face parte din etapa cu numărul 22 – Bundesliga.
Bochum, doar un singur succes în 2025!
„Die Unabsteigbaren” se duceau cu mari speranțe pe terenul nou-promovatei Kiel, acolo unde însă au reușit să scoată doar un rezultat de egalitate, 2-2, deși la finalul primei reprize se aflau în avantaj pe tabelă. Remarcăm evoluția foarte bună a olandezului Myron Boadu care a înscris ambele goluri ale formației sale.
Pe teren propriu nu putem spune că formația pregătită de Dieter Hecking s-a descurcat tocmai rău în ultima vreme, având în vedere postura în care se află. În cele 3 meciuri din 2025, au reușit să câștige unul, 1-0 contra lui St Pauli, o remiză spectaculoasă 3-3 cu RB Leipzig, și au pierdut greu, 0-1 în fața lui Freiburg.
Deși au mai acumulat ceva puncte în ultima vreme, gazdele au în continuare statut de „lanternă roșie”, având 11 puncte adunate, la o distanță de 7 de primul loc salvabil. Dețin în momentul de față și cel mai slab golaveraj din Bundesliga, de -27, având doar 19 reușite și nu mai puțin de 46 de goluri încasate.
- Echipa probabilă: Drewes; Oermann, Ordets, Bernardo; Bamba, Bero, Sissoko, Krauss, Holtmann; Broschinski, Hofmann
Prezentare cote Betano – Bochum – Dortmund
Conform operatorului online Betano, cei de la Borussia au toate șansele să obțină al treilea succes la rând în deplasare, iar pentru acest pronostic avem o cotă de luat în calcul, 1.70. De cealaltă parte, un triumf al gazdelor ne-ar asigura un profit frumos de 4.80 ori mai mare. Avem 1.60 pentru a vedea cel puțin 3 goluri marcate în Bochum – Dortmund.
Dortmund caută un nou succes în Bundesliga!
Lucrurile încep să se miște din ce în ce mai bine pentru „galben-negri” care au izbutit o evoluție solidă în cursul acestei săptămâni la Lisabona, acolo unde au câștigat cu 0-3 în manșa tur a saisprezecimilor de finală – Champions League, cu Sporting, succes ce le asigură în parte prezența mai departe.
Trupa lui Niko Kovac nu a fost la fel de eficientă și în precedenta apariție din Bundesliga, atunci când au pierdut cu 1-2 pe teren propriu în fața viitoarei campioane en-titre, Stuttgart. Deși raportul ocaziilor a fost clar în favoarea Borussiei, 16-4, lipsa de concentrare în fața porții a contat decisiv în economia partidei.
Situația din clasament a oaspeților nu este nici ea prea grozavă, având în vedere statutul pe care îl au. Momentan se clasează abia pe poziția a unsprezecea, cu un total de 27 de puncte acumulate, aspect care îi obligă oarecum să câștige astăzi pentru a nu pierde contactul cu vârful clasamentului.
- Echipa probabilă: Kobel; Couto, Anton, Schlotterbeck, Svensson; Can, Gross; Adeyemi, Brandt, Bynoe-Gittens; Guirassy
Ponturi Germania – Bochum – Dortmund
Se vede o creștere evidentă în jocul oaspeților care vin după o evoluție excelentă în Portugalia, care cu siguranță le dă mare încredere pentru vizita de astăzi, care este la fel de importantă, având în vedere că Borussia are mare nevoie de victorie pentru a continua să urce în clasament, acolo unde nu stă prea grozav. Am ales să pariez pe ofensiva formației vizitatoare, și să mă duc pe cel puțin două goluri marcate de ei.
- 1. Biletul zilei din Preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Mizăm pe o cotă de 3.26
- 2. Biletul Zilei Superbet din 5 iunie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 3.50
- 3. Biletul zilei din fotbal la Betano 05.06.2025 – Naționalele ne aduc o cotă de 4.79
- 4. Biletul Zilei Superbet 6 iunie din preliminariile Cupei Mondiale 2026 – trei ponturi cu șanse bune de reușită
- 5. Biletul Zilei din Tenis 06.06.2025 – Pariem pe semifinalele Roland Garros
- 6. Biletul etapei cu numărul 3 din preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Plasăm o cotă de 10 la Superbet
- 7. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 06.06.2025 – Șuturile ne aduc o cotă de 4.47
- 8. Cristi Chivu la Inter Milano! Vezi ultimele detalii și ce salariu va avea antrenorul român
- 9. Duelul Lamine Yamal – Dembele pentru Balonul de Aur poate fi decis în Spania vs Franța, semifinala de Nations League
- 10. Cote pariuri Austria vs România în preliminariile Campionatului Mondial 2026 – Ce șanse are naționala?
URMĂREȘTE-NE PE