Runda cu numărul 20 din Serie A se va închide cu duelul dintre Monza vs Fiorentina, acesta fiind programat să se joace luni seara, de la ora 21:45. Se va disputa pe „Stadio Brianteo”, acolo unde ne așteptăm ca spectacolul să nu lipsească, iar golurile să ne aducă profit.
Așteptăm spectacol la Monza vs Fiorentina
Monza vs Fiorentina este un duel destul de complicat, însă care credem că ne poate aduce profit. În urma analizei, noi ne-am oprit asupra unui pronostic bazat pe goluri, la o cotă mai mult decât decentă de 1.78. Noi ne-am bazat pe oferta agenției de pariuri Unibet, unde ai ocazia să pariezi fără risc cu un bonus de până la 500 RON.
Cote pariuri Monza vs Fiorentina
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, gruparea vizitatoare pornește cu prima șansă în această înfruntare, ceea ce era și normal de altfel. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.85 la victorie, în timp ce pentru un succes al gazdelor oferă o cotă de 4.35.
Monza traversează o perioadă foarte slabă
În ciuda faptului că este echipa gazdă și are de partea sa avantajul propriului teren, pornește cu șansa a doua în această înfruntare, ceea ce era și normal de altfel. Urmează totuși să dea piept cu o adversară mai puternică, ce are pretenții mult mai mari în acest sezon.
Gruparea gazdă are un parcurs dezastruos în actuala stagiune, fiind ultima în clasament, cu doar zece puncte acumulate în 19 etape. Până acum a obținut doar o singură victorie, remizând de șapte ori, suferind 11 înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând 17 goluri, primind 27.
Cei de la Monza sunt fără victorie de 12 partide, interval în care au pierdut de nouă ori. Ultima dată au primit vizita celor de la Cagliari, contra cărora au pierdut cu 1-2, ajungând astfel la o serie negativă de șase înfrângeri consecutive.
- ECHIPA PROBABILĂ: Turati; Izzo, Mari, Carboni; Pereira, Sensi, Bondo, Birindelli; Caprari, Maldini; Djuric
Nici Fiorentina nu arată prea bine
Este fără îndoială o echipă mult mai valoroasă, mai experimentată, care are un parcurs mult mai bun în actuala stagiune. Așadar, bookmakerii au toate motivele să o dea ca favorită în această confruntare, având resursele necesare pentru a se impune, chiar dacă joacă în deplasare.
Gruparea „viola” se găsește în prima jumătate a clasamentului din Serie A, ocupând mai exact locul al șaselea, ultimul ce duce în cupele europene. Cele 18 partide de campionat i-au adus nouă victorii, cinci remize și patru înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând 31 de goluri, primind 18.
Fiorentina nu traversează nici ea o perioadă grozavă, având în vedere faptul că vine după cinci partide consecutive fără succes, în care a suferit trei eșecuri. Ultimul a venit chiar în runda anterioară de campionat, pierzând la scor de neprezentare în duelul de pe teren propriu cu Napoli.
- ECHIPA PROBABILĂ: De Gea; Dodo, Comuzzo, Ranieri, Gosens; Adli, Mandragora; Colpani, Gudmundsson, Sottil; Kean
Ponturi pariuri Monza vs Fiorentina
Fiorentina este mai bună, după cum menționam, iar cu siguranță va încerca să profite de faptul că înfruntă cea mai slabă echipă din Serie A. Forma nu o recomandă însă pentru un pariu, de aceea evităm să mergem pe mâna sa. Noi credem că vom avea parte de un meci pe cinste, în care reușitele vor veni la ambele porți, de aceea vom paria în consecință, la o cotă foarte bună de 1.78 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE