
Runda cu numărul 20 din cadrul campionatului italian propune duelul dintre AC Milan vs Cagliari, acesta fiind programat să se joace sâmbătă seara, de la ora 21:45. Se va disputa pe „San Siro”, acolo unde ne așteptăm ca formația gazdă să strălucească.
Nu e loc de surprize la AC Milan vs Cagliari
AC Milan vs Cagliari este unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri din cadrul acestei etape de Serie A, pentru care noi am găsit un pariu decent. E drept, cota este destul de mică, însă cu siguranță își poate face loc pe Biletul Zilei sau chiar pe o variantă de bilet în cota 2.
Cote pariuri AC Milan vs Cagliari
Așa cum este cazul în majoritatea partidelor de campionat, mai ales cele de pe teren propriu, AC Milan pornește ca mare favorită la casele de pariuri. În această înfruntare primește o cotă de 1.33 la Unibet, în timp ce un succes al celor de la Cagliari ne poate multiplica miza de nouă ori.

AC Milan traversează o perioadă excelentă
Vorbim de una dintre cele mai mari echipe ale Italiei, care, din punct de vedere al valorii, al experienței, dar și al realizărilor, este mult peste nivelul adversarei sale. Așadar, bookmakerii au toate motivele să o dea ca mare favorită în acest duel, mai ales că joacă acasă, unde poate profita din plin de sprijinul fanilor.
Milanezii nu impresionează deloc în această ediție de campionat, ba chiar putem spune că dezamăgesc, având în vedere faptul că ocupă doar locul al optulea în clasament. Pe parcursul celor 17 partide de Serie A au reușit șapte victorii și șase remize, suferind patru înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând de 26 de ori, primind 17 goluri.
Cei de la AC Milan au un moral excelent înainte de această înfruntare, în condițiile în care vin după șase partide consecutive fără înfrângere, în precedentele 14 jocuri pierzând o singură dată. Aceștia vin după două victorii extrem de importante, câștigând cu Juventus, dar și cu Inter Milan, cucerind astfel Supercupa Italiei.
- ECHIPA PROBABILĂ: Maignan; Calabria, Tomori, Thiaw, Hernandez; Fofana, Musah; Pulisic, Reijnders, Leao; Morata
Este Cagliari capabilă de o surpriză?
Este fără dubii una dintre echipele de pluton angrenate în actuala ediție de Serie A, care dispune de un lot modest, cu care nu poate emite pretenții prea mari. Evident, principalul obiectiv al acesteia este menținerea în prima divizie, misiunea sa urmând să fie una extrem de complicată.
Gruparea vizitatoare se găsește în partea de jos a clasamentului din Serie A, în prezent ocupând doar un modest loc 17, fiind la egalitate de puncte cu locul 18, primul ce duce în divizia a doua. Până acum a bifat patru victorii și cinci remize, suferind zece înfrângeri, în toate aceste partide marcând 18 goluri, primind 32.
Ultimul meci de campionat a fost de bun augur pentru cei de la Cagliari, aducându-le un succes. În runda precedentă au reușit să se impună cu 1-2 în deplasarea de la Monza, astfel că au întrerupt o serie negativă de cinci înfrângeri consecutive.
- ECHIPA PROBABILĂ: Caprile; Zappa, Mina, Luperto, Obert; Zortea, Adopo, Makoumbou, Augello; Viola; Piccoli
Ponturi pariuri AC Milan vs Cagliari
Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, AC Milan fiind net superioară din acest punct de vedere, având de asemenea și mult mai multă experiență, așa că avem mari pretenții de la aceasta. Bazându-ne și pe faptul că joacă acasă, credem că se va impune lejer, de aceea mizăm pe faptul că va marca de minim două ori, la o cotă de 1.40 oferită de Unibet.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Betano 05.06.2025 – Naționalele ne aduc o cotă de 4.79
- 2. Biletul Zilei Superbet din 5 iunie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 3.50
- 3. Duelul Lamine Yamal – Dembele pentru Balonul de Aur poate fi decis în Spania vs Franța, semifinala de Nations League
- 4. Bilet senzațional în cota 12.00 pentru Spania vs Franța
- 5. Biletul Zilei din Tenis 06.06.2025 – Pariem pe semifinalele Roland Garros
- 6. Biletul Zilei Superbet 6 iunie din preliminariile Cupei Mondiale 2026 – trei ponturi cu șanse bune de reușită
- 7. Biletul zilei din Preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Mizăm pe o cotă de 3.26
- 8. Biletul etapei cu numărul 3 din preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Plasăm o cotă de 10 la Superbet
- 9. Cote pariuri Austria vs România în preliminariile Campionatului Mondial 2026 – Ce șanse are naționala?
- 10. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 06.06.2025 – Șuturile ne aduc o cotă de 4.47
URMĂREȘTE-NE PE