Barcelona – Atletico Madrid este fără dubii cel mai tare meci al rundei cu numărul 18 din cadrul campionatului spaniol, acesta fiind programat să se dispute seara, de la ora 22:00. Se va desfășura pe „Estadi Olímpic Lluís Companys”, unde ne așteptăm ca spectacolul să atingă cote înalte.
Barcelona – Atletico Madrid, meciul etapei în La Liga
Barcelona – Atletico Madrid este fără doar și poate unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, în care miza este uriașă, cele două formații luptându-se în mod direct pentru primul loc al clasamentului din La Liga. În mod normal, spectacolul nu ar trebui să lipsească, de aceea ne-am oprit asupra unui pariu pe goluri, la o cotă de 1.50 oferită de agenția de pariuri Unibet.
Cote pariuri Barcelona – Atletico Madrid
Gruparea catalană este văzută ca favorită de casele de pariuri, ceea ce nu surprinde deloc, aceasta primind o cotă de 1.88 la agenția de pariuri online Unibet. De partea cealaltă, pentru un eventual succes al formației madrilene avem o cotă de 3.95.
Barcelona vine după un eșec neașteptat
Pe hârtie, este peste adversara sa din punct de vedere al valorii, așa că agențiile de pariuri au multe motive să o dea ca favorită în această înfruntare. Principalul său avantaj este terenul propriu, acolo unde suporterii pot juca un rol extrem de important.
Gruparea „blaugrana” este prima în clasamentul din La Liga, însă este amenințată de rivalele din Madrid, ambele având cu un meci în minus. Până acum și-a trecut în cont 12 victorii și două remize, suferind patru înfrângeri, pe parcursul acestor partide marcând 50 de goluri, având de departe cel mai bun atac din campionat.
Cei de la Barcelona au pierdut puncte extrem de prețioase în ultimele două partide de campionat disputate pe teren propriu. Mai întâi, aceștia au pierdut cu modesta Las Palmas, scor 1-2, urmând apoi un eșec la scor minim cu Leganes, o altă echipă de pluton.
- ECHIPA PROBABILĂ: Pena; Kounde, Cubarsi, Martinez, Balde; Casado, Pedri; Olmo, F Lopez, Raphinha; Lewandowski
Atletico Madrid poate urca pe primul loc
Este fără dubii una dintre cele mai mari echipe ale Europei și, implicit, ale Spaniei, care în acest sezon are pretenții foarte mari, atât pe plan intern, cât și la nivel de Champions League. E drept, bookmakerii o dau ca outsideră în acest duel, însă forma pe care o traversează îi dă încredere că va face o figură frumoasă.
Madrilenii sunt pe treapta a doua a clasamentului din La Liga, la egalitate de puncte cu adversarii lor, însă au cu un meci mai puțin disputat. Aceștia au suferit doar un singur eșec pe parcursul celor 17 partide de campionat, reușind 11 victorii și cinci remize. Pe parcursul acestor jocuri au înscris 31 de goluri, primind doar 11.
Echipa pregătită de Diego Simeone are un moral excelent înainte de acest duel, având în vedere faptul că este în mare formă, venind după o serie impresionantă de 11 victorii consecutive. Ultima dată s-a impus la scor minim în duelul de pe teren propriu cu Getafe, grație golului marcat de norvegianul Sorloth.
- ECHIPA PROBABILĂ: Oblak; Llorente, Gimenez, Lenglet, Galan; Simeone, De Paul, Barrios, Gallagher; Alvarez, Griezmann
Ponturi pariuri Barcelona – Atletico Madrid
În ciuda faptului că pornește cu prima șansă la casele de pariuri, nu vom merge pe mâna Barcelonei. Atletico Madrid este în mare formă, iar cu siguranță va avea un cuvânt de spus în acest duel. Noi anticipăm o înfruntare pe cinste, în care reușitele vor veni la ambele porți, motiv pentru care vom paria pe goluri, la o cotă de 1.50 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE