sursa foto: ATP Tour( oficial Facebook)
Medveded vs Alexander Zverev – Duel de foc la ATP Finals. Ne așteaptă lupta dintre titanii grupei B de la ATP, fiind un meci în care câștigătorul poate prelua prima poziție și se va disputa miercuri, pe data de 15 noiembrie, ora 22:00. Confruntarea se va desfășura pe Pala Alpitour și va fi difuzat pe Eurosport 2. Să vedem ce ne pregătește cei doi jucători și ce cotă vă așteaptă la final.
Daniil Medveded
- Jucătorul rus a început turneul cu dreptul, reușind să se impună chiar contra compatriotului său, Rublev cu 6-2 în primul
set, urmând să facă dubla prin 6-4 în setul secund. Cu un succes categoric, Medved se poate chiar gândi și la câștigarea
turneului, însă mai are mult de muncă pentru un loc în finală. - Serviciul și stabilitatea morală din jocul lui Medved i-au adus prima victorie, fiind poate cei mai importanți factori care
l-au diferențiat de Rublev. În momentul de față rusul se află pe locul 3 în clasamentul mondial, la o diferență de peste
1000 de puncte sub spaniolul Alcaraz. - Ținând cont că ambii au câte un punct după prima rundă, o victorie pentru rus l-ar putea poziționa categoric pe primul
loc în grupă. În ultimele meciuri ale lui Medved vedem două înfrângeri mai importante, ultima fiind pierdută la Paris,
cu 2-1 contra finalistului Dimitrov, însă ne vom aștepta să privim o altfel de prestație a acestuia la turneul final.
Alexander Zverev
- Germanul se află în aceeași poziție cu adversarul de miercuri, având o șansă bună de a concretiza și a-și pune amprenta
pe primul loc al grupei B. Calificarea a fost destul de grea pentru Alexander, însă a reușit pe final de sezon să-și asigure
locul la ATP. - În ciuda îndoielilor privind prestația germanului, jucătorul ne-a lăsat mască după victoria din prima etapă a grupei cu
Alcaraz. După un prim set câștigat la limită cu 7-6 de spaniol, Zverev l-a umilit în al doilea set cu 6-3, urmând să
închidă jocul cu 6-4 în ultimul set și să părăsească terenul cu moralul ridicat. Deși nu a intrat pe teren ca și favorit,
capabilitatea de a întoarce scorul contra celui de-al doilea clasat mondial a făcut diferența. - Zverev a mai reușit să se impună în trecut împotriva rusului și o poate face din nou în a șasea întâlnire pentru cei doi la ATP Finals.
Meciurile directe:
Statistica tuturor meciurilor directe dintre cei doi arată un bilanț de 11 la 7 în favoarea rusului. Ultima dată cei doi s-au
întâlnit luna trecută la Beijing, unde Medved s-a impus incontestabil cu 6-3 și 6-4. Deși rusul are statistici mai bune în
confruntările directe, ne putem aștepta la orice final în jocul de miercuri, mai ales că ambii se luptă pentru o miză
importantă, primul loc al grupei. Aceștia s-au mai întâlnit la ATP, însă precizia și moralul mai puternic al rusului i-au
adus un număr mai mare de reușite.
Cea mai bună cotă pentru acest pariu:
Rusul se află într-o formă mult mai bună și pleacă din start cu un avantaj în privința moralului față de Zverev.
Statisticile directe sunt în favoarea lui Medveded, însă fără îndoială meciul se va juca la diferențe mici de game-uri. În
ultima confruntare, chiar dacă rusul a învins categoric, s-a reușit să se depășească numărul peste 18,5 game-uri. Voi
miza pe victoria lui Medved cu peste 18,5 game-uri în meci, iar voi veți avea cea mai bună cotă oferită de cei de la
Betano.
articol redactat de catre Emi Catana
URMĂREȘTE-NE PE