Fiorentina vs AS Roma, Ponturi Pariuri Serie A, 27.10.2024

Fiorentina vs AS Roma
Fiorentina vs AS Roma (sursa foto – facebook.com)

Duminică seara, de la ora 21:45, “Stadio Artemio Franchi” va găzdui duelul dintre Fiorentina vs AS Roma, acesta fiind cel care va trage cortina peste etapa a noua din cadrul campionatului italian. Evident, partida poate fi vizionată și la TV, urmând să fie transmisă pe micile ecrane de Digi Sport 2 și Prima Sport 2.

Așteptăm spectacol la Fiorentina vs AS Roma

Fiorentina vs AS Roma se anunță a fi un duel pe cinste, în condițiile în care în teren se vor întâlni două dintre echipele care reprezintă Italia în cupele europene în acest sezon. Noi anticipăm spectacol, motiv pentru care am pariat pe goluri, la o cotă de 1.75. De asemenea, pe site-ul nostru găsiți o mulțime de alte ponturi pariuri, așa că aveți suficient material din care să vă puteți inspira.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Fiorentina vs AS Roma

Casele de pariuri anticipează o confruntare extrem de echilibrată, cel puțin dacă ne raportăm la cotele oferite de acestea, înclinând ușor balanța în favoarea echipei gazdă. De exemplu, la Unibet aceasta primește o cotă 2.60 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților avem o cotă de 2.95.

Cote pariuri Fiorentina vs AS Roma
Cote pariuri Fiorentina vs AS Roma

Fiorentina traversează o perioadă foarte bună

Pe hârtie, aceasta este sub nivelul adversarei sale, dispunând ce-i drept de un lot mai slab, însă, în ciuda acestui aspect, este ușor favorită în acest duel, principalul său avantaj fiind terenul propriu, acolo unde suporterii vor juca cu siguranță un rol extrem de important.

Gruparea “viola” se situează în acest moment în prima jumătate a clasamentului din Serie A, ocupând locul al optulea, cu 13 puncte, fiind la doar trei lungimi de zona de Champions League. Pe parcursul celor opt runde de campionat, aceasta și-a trecut în cont trei victorii și patru remize, suferind un singur eșec, în toate aceste partide înscriind 15 goluri, primind opt.

Trebuie menționat faptul că cei de la Fiorentina sunt într-o formă foarte bună, având în vedere faptul că vin după o serie de șase partide consecutive fără eșec, cinci dintre ele fiind victorii. În acest interval s-au impus cu Lazio, AC Milan și Lecce în campionat, dar și cu TNS și Sankt-Gallen în Conference League.

  • ECHIPA PROBABILĂ: De Gea; Dodo, Comuzzo, Ranieri, Gosens; Adli, Cataldi, Bove; Colpani, Kouame; Kean

AS Roma, fără victorie în deplasare

Este, la fel ca adversara sa, una dintre echipele de top din Serie A, care, ce-i drept, dispune de un lot mai valoros și are în spate realizări mai mari în ultimii ani. Cu toate acestea, bookmakerii au decis să o dea ca outsideră, urmând totuși să aibă o misiune complicată, jucând în deplasare.

Capitolinii sunt sub adversarii lor în clasamentul din Serie A, ocupând treapta a zecea, fiind la trei lungimi în spate. Până acum au obținut doar zece puncte din 24 posibile, reușind două victorii și patru remize, suferind două înfrângeri, pe parcursul acestor jocuri marcând opt goluri, primind șase.

Ultima etapă de campionat nu a fost de bun augur pentru cei de la AS Roma, aducându-le un eșec, aceștia pierzând la scor minim în derby-ul de pe teren propriu cu Inter Milan. Totuși, vin după un succes în Europa League, la mijlocul săptămânii primind vizita celor de la Dynamo Kiev, pe care i-au învins cu 1-0.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Svilar; Mancini, Ndicka, Angelino; Celik, Cristante, Kone, Zalewski; Pellegrini, Dybala; Dovbyk

Ponturi pariuri Fiorentina vs AS Roma

Confruntarea dintre Fiorentina vs AS Roma este una extrem de echilibrată, însă în care noi ne așteptăm ca spectacolul să nu lipsească. Gruparea gazdă este în mare formă și are de partea sa și avantajul propriului teren, însă formația vizitatoare are resursele necesare pentru a pune mari probleme, de aceea mizăm pe faptul că vom avea parte de goluri la ambele porți, așa că vom paria în consecință, la o cotă de 1.75 oferită de Unibet.

Ambele marchează @ Cota 1.75

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite