Torino vs Como, Ponturi Pariuri Serie A, 25.10.2024

Torino vs Como
Torino vs Como (sursa foto – facebook.com)

Etapa a noua din cadrul campionatului italian propune duelul dintre Torino vs Como, acesta fiind unul care are fluierul de start programat vineri seara, de la ora 21:45. Se va disputa pe “Stadio Olimpico di Torino”, unde ne așteptăm ca spectacolul să atingă cote înalte, iar golurile să fie cele ce ne vor aduce profit.

Torino vs Como, meci cu potențial de goluri

Torino vs Como se anunță a fi un duel pe cinste, în condițiile în care în teren se vor înfrunta două echipe care produc spectacol în această stagiune. Așadar, noi am decis să mergem cu mare încredere pe varianta golurilor, mai ales că avem o cotă foarte bună de 1.77 la Unibet, agenție online care se remarcă printr-un pachet de bun-venit extrem de generos, care include trei bonusuri.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Torino vs Como

După cum era de așteptat, formația gazdă este văzută ca favorită de casele de pariuri, fiind ce-i drept mai puternică. De exemplu, cei de la agenția online Unibet îi oferă acesteia o cotă de 2.45 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților oferă o cotă de 3.10.

Cote pariuri Torino vs Como
Cote pariuri Torino vs Como

Torino vine după patru eșecuri la rând

Cu un lot de aproape două ori mai valoros decât al adversarei sale, era și normal să înceapă ca favorită în această înfruntare, mai ales că are mult mai multă experiență la nivelul primului eșalon. De asemenea, este avantajată și de faptul că joacă acasă, unde suporterii ar putea avea și ei un rol important.

Torinezii au început excelent în acest sezon, la un moment dat fiind primii în clasamentul din Serie A, însă prestațiile modeste din ultimul timp i-au dus până pe locul al nouălea. Aceștia au adunat 11 puncte în opt etape, reușind trei victorii și două remize, suferind trei înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând 14 goluri, primind tot atâtea.

Cei de la Torino traversează o perioadă foarte slabă, având în vedere faptul că vin după patru înfrângeri consecutive, ultima dată pierzând cu 3-2 în deplasarea de la Cagliari. De menționat faptul că ultimele cinci partide disputate de aceștia s-au încheiat cu goluri la ambele porți.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Milinkovic-Savic; Walukiewicz, Coco, Masina; Lazaro, Ricci, Linetty, Vlasic, Vojvoda; Adams, Sanabria

Como, o singură înfrângere în ultimele cinci etape

Într-adevăr, este o echipă mică, ce este sub nivelul adversarei sale din mai multe puncte de vedere, fiind dezavantajată și de faptul că joacă în deplasare. Chiar dacă pornește ca outsideră, noi credem că este capabilă să producă o surpriză, demonstrând deja în acest sezon că poate încurca echipe mai bine cotate.

Trupa lui Fabregas este sub adversara sa în clasamentul din Serie A, ocupând mai exact locul al 14-lea, fiind la două lungimi în spate. Pe parcursul celor opt etape, aceasta a înregistrat două victorii și trei remize, suferind trei eșecuri. Evident, dispune de un golaveraj negativ, marcând 11 goluri, primind cu patru mai multe.

În precedentele cinci runde de campionat, cei de la Como au pierdut o singură dată, în deplasarea de la Napoli. În acest interval au reușit însă victorii cu Atalanta și Hellas Verona, remizând cu Bologna și Parma. La fel ca adversarii lor, vin după cinci meciuri consecutive în care au marcat și au și primit gol.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Audero; Van Der Brempt, Kempf, Dossena, Moreno; Perrone, Roberto; Strefezza, Paz, Fadera; Cutrone

Ponturi pariuri Torino vs Como

După cum menționam, protagoniste în această înfruntare vor fi două echipe spectaculoase, care arată bine în atac, dar care au mari probleme în defensivă. Așadar, avem multe motive să credem că vom lua parte la un duel pe cinste, cu reușite la ambele porți, de aceea vom paria în consecință, la o cotă foarte bună de 1.77 oferită de cei de la Unibet.

Ambele marchează @ Cota 1.77

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite