
Duminică, 22 septembrie 2024, de la ora 20:30, pe „Millerntor-Stadion”, în ultimul duel al rundei a patra din Bundesliga le vom avea în prim-plan pe St Pauli vs RB Leipzig.
Nou-promovata a început cu stângul noul sezon!
Se pare că Bundesliga este o „pălărie” prea mare pentru formația din Hamburg care a început dezastruos sezonul iar motivele pentru acest parcurs negativ sunt destul de multe. În runda precedentă sperau că pot obține primul rezultat pozitiv la Augsburg, însă au fost depășiți complet de bavarezii care i-au învins cu 3-1.
Totuși, remarcăm faptul că și-au trecut în cont prima reușită din aceasta ediție de campionat prin Carlo Boukhalfa. Precedenta apariție de acasă s-a consumat chiar în prima runda, atunci când aveau să piardă cu 0-2 în fața celor de la Heidenheim.
Alaturi de Bochum și o alta nou-promovata, Kiel, sunt singurele formații ce nu au izbutit să acumuleze nici măcar un punct în primele 3 jocuri consumate. Momentan, gruparea din Hamburg este penultima în clasament, cu un golaveraj modest de -5.
- Echipa probabilă: Vasilj; Wahl, Smith, Mets; Treu, Irvine, Boukhalfa, Ritzka; Afolayan, Saad; Eggestein
Cote pariuri Betano – St Pauli vs RB Leipzig
Așa cum ne și așteptam, cei de la RB sunt văzuți ca mari favoriți la victorie în duelul de astăzi în care primesc o cotă de 1.65 pentru a obține toate cele 3 puncte. Pentru a vedea cel puțin 3 goluri în St Pauli vs RB Leipzig avem 1.70 din partea caselor de pariuri online.
RB Leipzig favorită clară!
„Die roten bullen” au evoluat la mijlocul acestei săptămânii în faza ligii UEFA Champions League, acolo unde în prima etapă aveau să dea piept cu cei de la Atletico Madrid. Desi aveau să deschidă scorul foarte rapid prin Sesko, nu s-au ales cu nici măcar un punct, madrilenii reușind să îi învingă cu 2-1 grație unui gol marcat în minutul 90.
Lucrurile nu au stat prea bine pentru trupa pregătită de Marco Rose nici în precedenta apariție din Bundesliga, atunci când au făcut doar un 0-0 pe teren propriu în compania celor de la Union Berlin. Un rezultat care cu siguranță le-a afectat moralul, având în vedere că au avut o sumedenie de ocazii printre care și un penalty ratat.
Chiar și după acel pas greșit, RB stă foarte bine în clasamentul din Germania, aflandu-se pe ultima treaptă a podiumului, datorită celor 7 puncte acumulate. Cu siguranță, 3 puncte sunt absolut necesare astăzi pentru a rămâne aproape de liderul Bayern sau de ce nu chiar să îi depășească în cazul în care bavarezii se încurcă.
- Echipa probabilă: Gulacsi; Henrichs, Orban, Castello, Raum; Nusa, Haidara, Vermeeren, Xavi; Sesko, Openda
Ponturi fotbal Bundesliga – St Pauli vs RB Leipzig
Chiar dacă vine după o deplasare în cupele europene, consider că formația vizitatoare are o șansă excelentă de a își reface moralul și să își treacă în cont un nou succes în actuala stagiune, St Pauli fiind echipa ce a arătat cel mai puțin din punct de vedere fotbalistic în aceste prime runde. Așadar, am ales să merg pe victoria oaspeților pentru care avem o cota excelentă.
- 1. Biletul zilei Betano din fotbal, 6 iulie 2025. Mizăm pe Bet Builder
- 2. Biletul zilei din fotbal la Superbet 6 iulie 2025 – Campionatele din Nordul Europei în prim-plan!
- 3. Biletul Zilei din Tenis 06.07.2025 – Mizăm pe favoritele de la Wimbledon, într-o cotă de 4
- 4. Biletul Zilei Betano din 6 iulie 2025 – Pariem pe meciurile de la Wimbledon
- 5. Impozit jocuri de noroc 2025 majorat – Ce noi taxe vor plăti jucătorii la retragere?
- 6. Sandefjord vs Rosenborg 06.07.2025 – Bet Builder Cota 2 în Eliteserien
- 7. Andrey Rublev vs Carlos Alcaraz, 6 iulie 2025, Ponturi Pariuri Wimbledon
- 8. Aryna Sabalenka vs Elise Mertens – Ponturi Pariuri Optimi Tenis Wimbledon 06 iulie 2025
- 9. Marele Premiu al Marii Britaniii 2025 – Cote și Ponturi Pariuri Formula 1
- 10. Biletul zilei azi la Casa Pariurilor 5 iulie 2025 – 6 evenimente pentru o cotă de 8.64
URMĂREȘTE-NE PE