TNS vs Petrocub – Ponturi Pariuri Europa League

TNS vs Petrocub
TNS vs Petrocub (sursa foto – facebook.com)

TNS și Petrocub, campioanele din Țara Galilor și Moldova, se vor întâlni în a doua manșă din cadrul turului al treilea al preliminariilor Europa League, într-o partidă programată să se joace marți seara, de la ora 20:30, ce se va desfășura pe „Park Hall”.

Cote Unibet pentru TNS vs Petrocub

TNS vs Petrocub – Cote Unibet

Conform cotelor oferite de casele de pariuri, campioana Țării Galilor pornește cu prima șansă în această înfruntare, primind o cotă de 2.10 la Unibet. De partea cealaltă, pentru un succes al moldovenilor avem o cotă de 3.35 la aceeași agenție online.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

TNS este obligată să obțină victoria

Din punct de vedere al valorii, este sub nivelul adversarei sale, însă are mai multă experiență la nivel european, aceasta beneficiind și de avantajul propriului teren, unde poate profita din plin de sprijinul fanilor, așa că nu este neapărat o surpriză faptul că pornește ca favorită în acest duel.

Galezii au început încă din primul tur al preliminariilor Champions League, acolo unde au trecut de Decic, campioana din Muntenegru, pe care au învins-o cu 4-1 la general. A urmat apoi dubla cu Ferencvaros, din care au ieșit foarte „șifonați”, pierzând cu un categoric 1-7 la general.

Cei de la TNS nu sunt într-o formă grozavă înainte de acest duel, având în vedere faptul că în ultimele șase partide nu au reușit decât o singură victorie, învingând-o pe modesta Flint cu 5-1, într-un meci de cupă.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Roberts; Daniels, Davies, Bodenham, Marshall; D. Williams, Redmond, Smith; Holden, Young, Williams

Petrocub este la un pas de play-off

Campioană în premieră în Moldova, Petrocub este la un pas de a face istorie, fiind tot mai aproape de prima participare în grupele unei competiții europene. În cazul în care se va califica în play-off-ul Europa League, aceasta își va asigura cel puțin un loc în grupele Conference League.

Moldovenii au început la rândul lor din primul tur al preliminariilor Champions League, unde au dat piept cu Ordabasy, campioana din Kazakhstan, pe care au învins-o la scor minim. A urmat apoi dubla cu APOEL Nicosia din turul al doilea, în care a pierdut onorabil, cu 1-2 la general.

Cei de la Petrocub au obținut un succes foarte important în duelul de pe teren propriu cu TNS, câștigând la scor minim, astfel că au devenit favoriți la accederea în play-off-ul Europa League, unde ar da piept cu pierzătoarea duelului dintre Ludogorets și Qarabag.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Smalenea; Bors, Mudrac, Platica; Jardan, Douanla, Lungu, Sandu; Ambros, Caruntu, Puscas

Ponturi fotbal TNS vs Petrocub

Petrocub este o echipă ceva mai bună, însă de această dată nu vom merge pe mâna sa. Cei de la TNS au resursele necesare pentru a pune probleme, așă că ne așteptăm să aibă un cuvânt de spus, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren. Așadar, noi vom merge pe varianta „ambele marchează”, la o cotă de 1.74 oferită de Unibet.

Ambele marchează @ Cota 1.74

PARIAZĂ CU 500 RON BONUS FĂRĂ RISC!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite