
Biletul zilei hochei din 29 mai 2026 este alcătuit din două evenimente. Din păcate, nu avem NHL în seara aceasta, fiind astfel nevoiți să mizăm pe o partidă din eșalonul de juniori din America – AHL, cât și pe o confruntarea de la Campionatul Mondial IHL. În urma completării acestor două evenimente, varianta de combo de astăzi are o cotă totală de 2,88. Mult succes!
Biletul zilei hochei 29 mai 2026 – Cota 2,88
| Meci | Cotă | Pronostic |
| Colorado Eagles vs Chicago Wolves | 1,75 | Peste 2,5 goluri Colorado Eagles |
| Canada vs SUA | 1,65 | Peste 5,5 goluri |

Primul pariu fără risc până la 500 RON
Ambele selecții au la bază numărul de goluri
Ne cam apropiem ușor, ușor și în hochei de finalul campionatele. În NHL deja a fost decisă prima finalistă și suntem foarte aproape să o aflăm și pe ce-a de-a doua, iar în Europa s-a cam pus de mult timp stop. Astăzi avem totuși două competiții interesante, din AHL și Campionatul Mondial.
În AHL avem disputa dintre Colorado Eagles vs Chicago Wolves, meci cu importanță pentru primul meci din cadrul semifinalei de cupă. Personal, o văd pe Eagles finalistă și de ce nu, chiar echipa care va ridica cupă.
Nu mă arunc totuși, că am văzut multe surprize. La prima vedere, Eagles are totuși toate ingredientele necesare pentru a trece cel puțin de Wolves. Majoritatea lotului este compus din jucători trecuți ori prin NHL, ori din viitoare prospecte pentru echipele de acolo.
La Wolves este în schimb un mixt, ba 2-3 jucători din prima ligă, ba 2-3 prospecte, iar restul, jucători de mâna a 2-a. Uitându-mă și pe rezultatele recente, observe de asemenea forma extrem de solidă a gazdelor, care nu a mai fost învinsă de 6 partide pe propria arenă. Eu mizez categoric pe minim 3 pucuri trimise în net de Eagles.
Completăm cu partida dintre Canada vs SUA
Avem și o mică partidă de completare. Deși meciul dintre Canada vs SUA este practic un clasic al hocheiului de top, țineți cont de următorul aspect. În hochei predomină fără dar și poate liga din NHL, nu campionatul mondial.
Astfel, nici Canada și nici SUA nu au în prezent la dispoziție toți jucătorii de top, mulți dintre ei fiind încă în cursa pentru cupa Stanley. Totuși, sunt semne clare că putem vedea minim 5 reușite. Chiar și în formulele actuale, Canada a marcat 33 de goluri în grupă, susținând acolo 7 partide, deci circa 5 goluri marcate per meci.
SUA a avut în schimb 25 de goluri și nu vă gândiți că au făcut parte din grupe ușoare, ba din contră. Au întâlnit adversare precum Suedia, Finlanda, Norvegia, etc. În orice formulă, cele două selecționate sunt construite pentru atac și încercăm să profităm și noi de acest lucru.
URMĂREȘTE-NE PE






