
Astăzi se vor disputa semifinalele Europa League și Conference League, iar noi nu aveam cum să le trecem cu vederea. Pe Biletul Zilei din Pariuri Speciale 30.04.2026 am inclus trei dintre cele patru partide programate să se joace astăzi, pentru care am selectat pronosticuri destul de simple, în cote decente. Așa cum am menționat încă din titlu, ne-am bazat pe șuturi, astfel că am scos o cotă atractivă de 3.37. Dacă vrei să vezi despre ce este vorba, rămâi până la finalul materialului!
Prezentare Biletul Zilei din Pariuri Speciale 30.04.2026
| Meci | Cota | Pronostic |
| Braga vs Freiburg | 1.45 | Peste 6,5 șuturi pe poartă |
| Nottingham vs Aston Villa | 1.50 | Peste 7,5 șuturi pe poartă |
| Rayo Vallecano vs Strasbourg | 1.55 | Peste 7,5 șuturi pe poartă |

100% până la 500 RON Pariu fără risc și fără rulaj
Braga și Freiburg se întâlnesc în premieră
Meciul dintre Braga și Freiburg este unul inedit în cupele europene, cele două formații urmând să se întâlnească în premieră. Portughezii visează la a doua lor finală europeană, în timp ce nemții pot bifa această performanță pentru prima dată în întreaga lor istorie. Meciul are o miză uriașă, iar cu siguranță cele două vor da totul pentru a scoate un rezultat pozitiv. Acesta au arătat foarte bine în sferturi, ceea ce ne face să credem că ne vor oferi un duel pe cinste. Rămâne de văzut dacă se vor marca multe goluri, însă credem că vom avea multe faze de poartă. Pentru minim șapte șuturi cadrate avem o cotă de 1.45 la Betano, pe care o recomandăm cu încredere.
Așteptăm spectacol la duelul englez din semifinalele Europa League
În teorie, confruntarea dintre Nottingham și Aston Villa ar trebui să fie una care să producă spectacol. În precedentele cinci dueluri directe am avut de fiecare dată parte de reușite la ambele porți, așa că nu este exclus să asistăm la un deznodământ similar și în această seară. Pornind de la această idee, credem că cele două vor genera multe ocazii și, implicit, șuturi pe poartă. Mizăm pe forța ofensivă a celor două echipe și pariem pe faptul că vor expedia minim opt șuturi pe poartă, la o cotă de 1.50.
Rayo Vallecano și Strasbourg aproape de prima finală europeană
Rayo Vallecano și Strasbourg sunt la un pas de istorie. Ambele formații urmăresc calificarea în prima lor finală europeană. Spaniolii sunt ușor favoriți, însă francezii au arătat excelent pe parcursul competiției, iar cu siguranță vor avea un cuvânt de spus. Este greu de spus cine va câștiga, însă avem motive să credem că meciul va genera spectacol. La fel ca la celelalte două partide de pe Biletul Zilei din Pariuri Speciale 30.04.2026, am decis să pariem pe șuturi. Pentru minim opt cadrate, avem o cotă de 1.55 la agenția de pariuri online Betano.
URMĂREȘTE-NE PE






