Gheorghe Hagi este noul selecționer al naționalei României

Gheorghe Hagi este noul selecționar al naționalei României
sursă foto Facebook Gheorghe Hagi

Zvonurile din ultima perioadă s-au adeverit, iar Gheorghe Hagi este noul selecționar al naționalei României. Luni, 20 aprilie 2026, vestea a fost anunțată prin intermediul unei conferințe de presă organizată de către FRF. Fostul internațional român va reveni pe banca tehnică a naționalei după mai bine de două decenii.

Imediat după retragere, în 2001, acesta a fost numit selecționer pentru o scurtă perioadă. În cele 5 luni nu a avut rezultate impresionante, astfel că a făcut pasul către echipele de club, mai exact la Bursaspor. Federația Română de Fotbal a făcut încă de dimineață anunțul:

„Reprezentanții mass-media sunt invitați luni, 20 aprilie, începând cu ora 13:30, la Casa Fotbalului, pentru o conferință de presă. La evenimentul ce va avea loc de la ora 13:30, în sala ‘Nicolae Dobrin’, vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, și domnul Gheorghe Hagi.”

Gheorghe Hagi este noul selecționar al naționalei României

Hagi va deveni succesorul lui Mircea Lucescu, cel care din păcate a încetat din viața după meciul de baraj din Turcia. Acesta va avea drept obiectiv calificarea României la Campionatul European din 2028. România a fost prezentă la ultimul EURO, sub comanda lui Edward Iordănescu. Parcursul de acum doi ani a fost unul destul de bun, încheiat în optimile de finală. Naționala României chiar a câștigat un meci la turneul final, 3-0 contra Ucrainei.

Noul selecționer va debuta pe data de 2 iunie. Atunci o va întâlni pe Georgia la Tbilisi, într-o partidă de pregătire. Doar 4 zile mai târziu va reveni în țară. Pe Stadionul Steaua, reprezentativa României va juca în fața Țării Galilor. În cele 4 partide pe banca naționalei în 2001 a înregistrat o singură victorie, 2-0 cu Ungaria în preliminariile Cupei Mondiale din 2002.

România vine după dezamăgirea din preliminariile Cupei Mondiale. ”Tricolorii” au fost învinși de Turcia în semifinala barajului, astfel că nu vor participa la Cupa Mondială din 2026. Prima competiție oficială în care Gheorghe Hagi va evolua în acest mandat este Liga Națiunilor. Grupa este una foarte dificilă:

  1. Suedia
  2. Polonia
  3. ROMÂNIA
  4. Bosnia și Herțegovina

Debutul în competiție va avea loc pe 25 septembrie, pe terenul reprezentativei Suediei. Primul duel oficial acasă este programat trei zile mai târziu, contra bosniecilor.

Abonează-te gratuit la emailurile săptămânale cu ponturi de la XBets.ro!

🔒 Prin înscriere confirmi ca ai peste 18 ani si  ești de acord cu Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate. Poți renunța oricând.

URMĂREȘTE-NE PE

Marco Birlan

Numele meu este Marco Birlan si activez in domeniul pariurilor sportive de 10 ani, timp in care am cochetat cu majoritatea strategiilor si ideilor. Cred...

Agenții Pariuri Recomandate
Superbet

100% Bonus până la 500 RON cu rulaj X1

Betano

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit

WinBet

Pachet Bonus până la 180 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Maxbet

850 RON BONUS de bun venit

Mr Bit

BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON

×