FC Koln – Bremen, Ponturi pariuri Bundesliga, 12 aprilie 2026

FC Koln - Bremen, Ponturi pariuri Bundesliga, 12 aprilie 2026
Sursa fotografiei: Facebook oficial – SV Werder Bremen

Ziua de duminică, 12 aprilie 2026, ne propune întâlnirea dintre FC Koln – Bremen, care face parte din cadrul etapei a 29-a din Bundesliga. Meciul ce va începe de la ora 16:30, și va avea loc pe „RheinEnergieStadion” vă fi arbitrat de către centralul german Tobias Reichel.

Koln pare să se fi abonat la „remize”

Au ajuns la 3 astfel de rezultate, după ce au făcut 2-2 și în deplasarea complicată de la Frankfurt. Punctul obținut acolo a fost cu atât mai valoros, pentru că au revenit de la scorul de 2-0, care avea să se înregistreze imediat după pauză. De notat și inspirația antrenorului Rene Wagner, care l-a introdus în minutul 82 în teren pe Alessio Castro-Montes, iar la doar un minut acesta a înscris golul egalării. 

Spectacolul este un garantat, atunci când „țapii” joacă acasă, cel puțin acest lucru ne indică meciurile lor de aici disputate în acest an. Nu au izbutit însă să obțină doar două victorii din cele 7 jocuri. Remarcăm faptul că cele 3 înfrângeri au venit contra primelor 3 clasate din Bundesliga. Acest aspect ne spune că nu se câștigă foarte ușor pe acest teren. 

La ce fotbal au arătat în acest sezon, ar fi meritat cu siguranță să fie mai sus, decât acest loc 15 pe care îl ocupă acum, cu doar 27 de puncte. Au doar două puncte peste St Pauli, echipa de pe loc de baraj, aspect care pune cu siguranță o presiune în plus înaintea acestui joc.

  • Echipa probabilă: Schwabe; Sebulonsen, Van den Berg, Ozakacar, Lund; Thielmann, Martel, Krauss, Kaminski; Ache, El Mala

Cote pariuri FC Koln – Bremen, 12 aprilie 2026

Cote pariuri FC Koln - Bremen
Cote pariuri FC Koln – Bremen

Dacă ținem cont de trendul meciurilor disputate în ultima vreme de nou-promovată, este de luat serios în calcul un deznodământ de „X” în FC Koln – Bremen. Un astfel de rezultat ne-ar aduce un profit de 3.33 ori mai mare. Echipa gazda este văzută ușor favorita de operatorul online Mr Bit, care ne oferă posibilitatea de a ataca o cotă de 2.22 la „1 Solist”.

Mr Bit

BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON

Pariază acum

Bremen țintește al treilea triumf consecutiv

„Alb-verzii” nu au jucat deloc în etapa a 28-a, când s-au duelat pe teren propriu, cu cei de la RB Leipzig. Au pierdut în fața acestora, scor 1-2, deși statistica ne indică faptul că ar fi meritat măcar un punct din acea disputa, în care însă porneau în mod evident cu șansa a doua. 

S-au întors cu toate punctele puse în joc din precedentele două deplasări. Echipa antrenată de Daniel Thioune s-a dus mai întâi la Union Berlin, unde au făcut spectacol și s-au impus cu 1-4. Apoi aveau să obțină alte 3 puncte mari pe terenul celor de la Wolfsburg, unde învingeau la limită, 0-1. 

Se află un loc mai sus în clasamentul din Bundesliga, față de adversara sa, având 28 de puncte, ceea ce înseamnă că un eșec le-ar complica și lor extrem de mult situația. S-au descurcat bine în ultimele dueluri directe cu FC Koln, contra cărora nu au pierdut de 4 meciuri.

  • Echipa probabilă: Backhaus; Sugawara, Pieper, Friedl, Deman; Lynen, Bittencourt, Schmid; Grull, Milosevic, Mbangula

FC Koln – Bremen – Ponturi fotbal din Etapa a douăzeci și noua – Bundesliga

Așteptăm un meci cu goluri între FC Koln – Bremen, două echipe ce lupta pentru evitarea retrogradării. O formă mai bună pare să traverseze Werder, deși putem observa o creștere evidentă și în jocul gazdelor. Defensiva este un punct slab pentru ambele tabere, și pe acest aspect ne-am și bazat atunci când am ales pronosticul de „peste 2.5 goluri” pentru această dispută în care ambele echipe vor forța obținerea victoriei.

Mr Bit

Peste 2.5 goluri @ 1.71

Pariază acum
PARIAZĂ PONTUL CU 600 RON BONUS!

Abonează-te gratuit la emailurile săptămânale cu ponturi de la XBets.ro!

🔒 Prin înscriere confirmi ca ai peste 18 ani si  ești de acord cu Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate. Poți renunța oricând.

URMĂREȘTE-NE PE

Moldoveanu Marian

Moldoveanu Marian este numele meu si sunt pasionat de fotbal dintotdeauna. Activez în domeniu din 2012, ca analist sportiv si redactor. Analiza minuțioasă a partidelor...

Agenții Pariuri Recomandate
Superbet

100% Bonus până la 500 RON cu rulaj X1

Betano

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit

WinBet

Pachet Bonus până la 180 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Maxbet

850 RON BONUS de bun venit

Mr Bit

BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON

×