
Superliga și Cupa României se numără printre competițiile care vor beneficia din această săptămână de sistemul Multiball. Ca să înțelegi mai bine ce presupune aceasta și care sunt avantajele sale, echipa noastră a pregătit un articol scurt și explicativ în care te vom lămuri cu privire la acest nou protocol implementat de Federația Română de Fotbal.
Ce este Multiball și cum va ajuta fotbalul românesc
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis pe 10 martie 2026 implementarea sistemului, scopul fiind să crească timpul efectiv de joc și să prevină întârzierile nejustificate din timpul unui meci. Astfel, se va asigura o desfășurare mai fluentă a partidelor.
Propunerea Departamentului de competiții prevede completarea articolului 59, litera J, din regulament, urmând ca protocolul să devină obligatoriu în mai multe competiții interne, cum ar fi Superliga și Cupa României. La cea de-a doua competiție, în Cupă, sistemul este valabil începând cu faza sferturilor de finală, iar în faza grupelor va fi disponibil doar în partidele în care se întâlnesc echipele din prima ligă.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
De asemenea, sistemul va fi implementat și în toate finalele competițiilor de tineret și juniori, atât la masculin, cât și la feminin, organizate de Federația Română de Fotbal.
Cum funcționează sistemul implementat de FRF
Obiectivul sistemului va fi să reducă timpii morți atunci când mingea va părăsi suprafața de joc și va asigura o disponibilitate imediată a mingilor de rezervă pentru reluarea jocului. Astfel, se vor folosi 15 mingi de joc care vor fi distribuite astfel:
- O minge aflată în joc;
- O minge se va afla în posesia celui de-al patrulea oficial;
- 13 mingi de rezervă care vor fi amplasate uniform în jurul terenului. Dintre acestea, câte două mingi vor fi poziționate în spatele fiecărei linii de poartă, iar restul de-a lungul marginilor terenului de joc.
Mingile de rezervă urmează să fie așezate pe suporturi speciale (denumite „copete”), urmând să fie așezate în fața panourilor publicitare, la o distanță de cel puțin 1,5 metri și cel mult 3 metri față de liniile de margine sau de poartă. Arbitrul poate aproba pe timpul meciului să fie mutate.
Când mingea va ieși din teren, reluarea partidei se va face exclusiv de către jucători. Aceștia vor lua mingea ieșită din joc sau pe cea mai apropiată. Pe de altă parte, copiii de mingi vor fi poziționați în jurul terenului, dar nu vor avea dreptul de a înmâna mingea jucătorilor, cu excepția portarului echipei care execută repunerea mingiei în joc de la poartă.
Rolul copiilor de mingi va fi doar să așeze mingile din jurul terenului care au ieșit de pe suport. Toate cele 15 mingi utilizate trebuie să fie pe acel suport în permanență de-a lungul unei partidei.
Nu în ultimul rând, participanții la joc, cum ar fi jucători, rezerve sau membri ai staffului tehnic nu pot interveni asupra mingilor de joc sau de rezervă. Clubul organizator care nu respectă protocolul Multiball va fi sancționat de către FRF.
URMĂREȘTE-NE PE




