
Una dintre cele mai spectaculoase partide ale rundei cu numărul 29 din Serie A, se anunță a fi cea dintre Inter Milan vs Atalanta. Înfruntarea este programată să se desfășoare sâmbătă, 14 martie 2026, începând cu ora 16:00, și va fi găzduită de celebrul „Stadio Giuseppe Meazza”.
Cristi Chivu și compania vor să profite de forma modestă a bergamascilor
Starea de spirit nu este una grozavă în tabăra gazdă, și este și normal, având în vedere că au pierdut din nou cu marea rivală, AC Milan, scor 1-0. În repriza secundă, băieții lui Cristi Chivu au avut o posesie de 74%, însă care nu i-a ajutat tare mult, pentru că nu și-au creat prea multe ocazii clare de a înscrie.
Când vine vorba de meciurile jucate în fața propriilor suporteri, „nerazzurri” stau excelent în această ediție de Serie A. În cele 14 apariții de până acum, au izbutit să își treacă în cont un total de 11 succese. Ultimul pas greșit aici, a fost în duelul cu Napoli, atunci când aveau să facă un 2-2. De atunci au mai jucat de 5 la nivel intern pe propria arenă, și de fiecare dată au ieșit învingători.
Sunt în continuare în postura de lideri, grație celor 67 de puncte, la o distanță confortabilă în continuare față de locul secund ocupat chiar de marea rivală. Au și un golaveraj excelent după cele 28 de meciuri jucate în care au marcat de 64 de ori și au primit doar 22 de goluri.
- Echipa probabilă: Sommer; Bisseck, Akanji, Bastoni; Henrique, Barella, Zielinski, Mkhitaryan, Dimarco; Thuram, Esposito
Prezentare cote Inter Milan vs Atalanta, 14.03.2026
Așa cum era așteptat, liderul din Italia primește prima șansă la victorie, având o cotă de 1.57 pentru a obține succesul numărul 12 de acasă din campionat. Golurile reprezintă și ele o soluție bună în Inter Milan vs Atalanta, precum acel pariu pe „GG”, care este cotat de casele de pariuri online cu 1.85.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Atalanta vine cu moralul scăzut la Milano!
Atmosfera este una negativă în tabăra bergamască, și este normal să fie așa după ceea ce s-a întâmplat în duelul lor din Champions League. Sunt că și eliminați din competiție, după ce au cedat cu „scor de tenis”, 1-6 în manșa tur, a optimilor de finală cu cei de la Bayern.
Problemele defensive au tot persistat la echipa antrenată de de Raffaele Palladino. Le-am putut remarca și în meciurile lor de săptămâna trecută, ambele încheiate la egalitate. A fost un 2-2 cu Lazio, și același rezultat avea să se înregistreze și în partida lor de acasă din Serie A, cu Udinese.
Fără succes în precedentele două runde, „la dea” este cumva nevoită să iasă la atac în duelul de la Milano, pentru că un nou meci fără succes i-ar îndepărta și mai mult de zona de UCL. Momentan sunt pe 7, cu 46 de puncte acumulate și un golaveraj pozitiv, de +13.
- Echipa probabilă: Carnesecchi; Scalvini, Djimsiti, Ahanor; Zappacosta, De Roon, Pasalic, Bernasconi; Samardzic, Zalewski; Scamacca
Pontul nostru pentru Inter Milan vs Atalanta – Etapa a 29-a din Serie A
La cum se prezintă defensiva oaspete, și moralul scăzut după duelul de UCL, nu îi vedem deloc bine pentru această deplasare. De cealaltă parte, „interistii” vin și ei după un eșec în derby, însă continuă să aibă un avans liniștit, care le-a permis să pregătească foarte bine această înfruntare. Considerăm pariul de „1 Solist” în Inter Milan vs Atalanta a fi una dintre cele mai bune opțiuni de pariere de astăzi.

1 Solist @ 1.57
URMĂREȘTE-NE PE

