
Ziua de 19 februarie programează confruntare dintre Lille vs Steaua Roșie, ce se va juca seara, de la ora 22:00. Aceasta face parte din graficul play-off-ului de calificare în optimile Europa League, contând pentru manșa tur. Se va disputa în Franța, pe „Stade Pierre-Mauroy”, unde așteptăm spectacol.
Lille vs Steaua Roșie, reeditarea duelului din grupă
Cele două formații s-au mai întâlnit în acest sezon, într-un meci din cadrul etapei a patra din faza ligii. Sârbii reușeau să se impună la scor minim, grație golului marcat de Arnautovic din penalty, în minutul 85. Lucrurile stau altfel de această dată, în condițiile în care francezii beneficiază de avantajul propriului teren. Cu această ocazie pornesc și cu prima șansă la casele de pariuri.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Lille are o singură victorie în ultimele nouă jocuri
Când vine vorba de valoare, Lille este peste nivelul adversarei sale. De asemenea, aceasta vine și dintr-un campionat mult mai bine cotat. În plus, va avea în spate și suporterii, care cu siguranță vor avea un rol foarte important, așa că bookmakerii au multe motive să o dea ca favorită.
Francezii nu au impresionat neapărat în faza ligii, încheind pe locul 18, iar cu siguranță se așteptau la o clasare ceva mai bună. Pe parcursul celor opt etape au adunat 12 puncte, reușind patru victorii, suferind patru înfrângeri. Au terminat cu golaveraj pozitiv, înscriind 12 goluri, primind cu trei mai puține.
Acest meci îi prinde pe cei de la Lille într-o formă modestă, câștigând doar unul din ultimele nouă meciuri disputate, învingând Freiburg la scor minim, pe teren propriu. În acest interval au mai bifat șase eșecuri, dar și două rezultate de egalitate, venind chiar în ultimele două jocuri, cu Metz și Brest.
- ECHIPA PROBABILĂ: Ozer; Santos, Mandi, Ngoy, Verdonk; Mukau, Andre, Bouaddi, Correia; Giroud, Fernandez-Pardo
Steaua Roșie se descurcă de minune în 2026
Chiar dacă stă mai rău decât adversara sa la capitolul valoare, Steaua Roșie Belgrad s-a descurcat ceva mai bine decât adversara sa în această ediție de Europa League. Cu toate acestea, începe cu șansa a doua la casele de pariuri, ceea ce nu surprinde deloc.
Campioana Serbiei a încheiat pe poziția a 15-a a clasamentului general, cu 14 puncte. Aceasta a câștigat patru dintre cele opt partide disputate în faza ligii, remizând de două ori, suferind două înfrângeri. Nu a marcat decât de șapte ori, primind șase goluri, având unul dintre cele mai slabe atacuri din competiție, dar una dintre cele mai tari defensive.
Cei de la Steaua Roșie au disputat șase meciuri oficiale în 2026, în care nu au suferit niciun eșec. Primele două jocuri au fost chiar în Europa League, învingând Malmo în deplasare, remizând apoi cu Celta Vigo pe teren propriu. Au urmat apoi patru victorii consecutive în competițiile interne, trei în campionat și una în cupă.
- ECHIPA PROBABILĂ: Matheus; Seol, Rodrigao, Veljkovic, Tiknizyan; Lucic, Elsnik, Krunic, Radonjic; Katai, Arnautovic
Ponturi pariuri Lille vs Steaua Roșie – ne bazăm pe o cotă de 1.76
Chiar dacă Lille are prima șansă la victorie în această confruntare, nu vom merge pe mâna sa. Steaua Roșie traversează o perioadă foarte bună, având motive să spere că va putea profita de forma slabă a adversarei. Este destul de greu de anticipat cine va câștiga, de aceea vom evita piețele pe rezultat final. Optăm însă pentru un pronostic bazat pe goluri, pornind de la premisa că ambele vor marca. Pronosticul ales de noi la duelul dintre Lille vs Steaua Roșie primește o cotă de 1.76, fiind excelent pentru un eventual bilet.

Ambele marchează @ Cota 1.76
URMĂREȘTE-NE PE
