
Meciul dintre Panathinaikos – AS Roma ce face parte din cadrul ultimei etape din faza ligii UEFA Europa League, este programat să se joace joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 22:00, pe „Olympic Stadium of Athens”. La centru întâlnirea va fi condusă de arbitrul spaniol Juan Martinez Munuera.
Panathinaikos nu mai simțit „gustul victoriei” de 3 meciuri
„Trifýlli” nu se află în cea mai bună formă a ei, dovadă și faptul că nu au mai izbutit să câștige de la acel 3-0 din Cupa Greciei cu Aris. Lucrurile au început să ia o turnură nefavorabilă odată cu acel eșec clar suferit contra rivalei din oraș, AEK, în fața căreia au cedat cu un neverosimil 4-0.
Apoi au venit duelurile de săptămâna trecută, care s-au încheiat nedecise. Au evitat in-extremis înfrângerea la Budapesta, cu cei de la Ferencvaros, scor 1-1. Apoi echipa ce îl are „la timonă” pe binecunoscutului Rafael Benítez a făcut doar 0-0 în duelul de campionat consumat la Atromitos.
Vestea bună pentru gruparea din Atena este că prin intermediul rezultatului din Ungaria, și-a asigurat calificarea mai departe în Europa League. Sunt pe poziția a nouăsprezecea în competiție, având 11 puncte acumulate și un golaveraj pozitiv, de +2.
- Echipa probabilă: Lafont; Calabria, Ingason, Touba, Kyriakopoulos; Sanches, Gnezda Cerin; Pellistri, Bakasetas, Zaroury; Tetteh
Cote pariuri Panathinaikos – AS Roma, 29 ianuarie 2026
Nu ne miră faptul că gruparea capitolină este văzută ca mare favorită în duelul de la Atena, aici unde un succes al lor ne-ar putea aduce o cotă de 1.83 pe bilete. Dacă vreți să jucați pe goluri în Panathinaikos – AS Roma, trebuie să știți că un pariu ce include minim gol din partea ambelor tabere, este cotat cu 1.90 de către agențiile de pariuri online.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
AS Roma este pe val în Europa League!
Italienii au avut parte de un program complicat în ultima vreme, însă spre deosebire de adversara sa, s-au descurcat excelent. Primul duel din această serie de 3 meciuri pozitive, l-au avut la Torino, acolo unde nu au avut mari probleme în a se impune cu scorul de 2-0.
Au avut o evoluție parcă trasă la indigo în runda a șaptea din Europa League, când pe terenul lor a venit una dintre favoritele competiției, Stuttgart. S-au impus in aceeași manieră, datorită meciului excelent făcut de Niccolo Pisilli care a înscris ambele reușite ale romanilor. În weekend, au jucat tot acasă, și au scos un 1-1 excelent, în compania celor de la AC Milan.
Cele 4 succese la rand obținute de trupa pregătită de Gian Piero Gasperini i-a urcat până pe poziția a șasea în competiție, ajungând la un total de 15 puncte. Depind astfel doar de ei în a își asigura apariția directă în optimile EL, și la cum arată jocul lor la ora actuală, sunt toate șansele să își îndeplinească acest obiectiv.
- Echipa probabilă: Svilar; Mancini, Ziolkowski, Ghilardi; Celik, Cristante, Pisilli, Tsmikas; Soule, Pellegrini; Ferguson
Panathinaikos – AS Roma – Ponturi pariuri din Runda a opta – Europa League
Vom merge clar pe mâna italienilor care au parte de un meci facil la prima vedere, și asta din prisma faptului că adversarii lor nu au niciun fel de miză pentru duelul de azi. Dacă ar fi avut, poate am fi fost ceva mai cumpătați în ceea ce o privește pe echipa oaspete care a afișat o formă excelentă în ultima vreme. Fără a o mai lungi foarte mult, pontul nostru pentru Panathinaikos – AS Roma, nu poate fi decât cel de „2 solist”, având în vedere contextul dat.

2 Solist @ 1.83
URMĂREȘTE-NE PE

