Tragere la sorți EURO 2026 handbal feminin: care sunt adversarele României

Tragere la sorți EURO 2026 handbal feminin: care sunt adversarele României
Sursa foto: Facebook (FRH – Federația Română de Handbal)

În urmă cu doar câteva momente s-a încheiat tragerea la sorți pentru EURO 2026 handbal feminin, turneu final ce se va disputa în ultima lună a acestui an. România este calificată în calitate de gazdă aici, alături de alte 4 națiuni. Înaintea acestei trageri la sorți, fiecare țară gazdă a fost repartizată într-o grupă, astfel încât să poată juca pe teren propriu cât mai multe meciuri.

România, favorită pentru poziția secundă în grupa preliminară la EURO 2026 handbal feminin

La acest Campionat European participă 24 echipe, repartizate în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă preliminară se vor califica în grupa principală. De acolo vor merge în semifinale primele două clasate, pentru ca a treia clasată din fiecare grupă să dispute meciul pentru locul 5.

România a fost repartizată în grupa B, făcând parte, totodată, din urna a doua la tragerea la sorți. Aceasta se află în grupă cu Norvegia, Elveția și Macedonia. Primul loc în grupă pare adjudecat de campioana europeană a ultimelor 3 ediții, Norvegia. În urmă cu doar câteva zile, Norvegia s-a distrat cu România în cadrul Euro Cup, învingând-o la o diferență de 20 de goluri.

Norvegia a câștigat titlul și la Campionatul Mondial de anul trecut, acolo unde România a încheiat pe locul 9. Elveția se află pentru a treia oară la Campionatul European, după edițiile din 2022 și 2024. Cea mai bună clasare a fost locul 12, iar anul trecut a terminat pe 19 la Campionatul Mondial. Cât despre Macedonia, aceasta se află la a opta prezență. Cea mai bună clasare a fost poziția a opta, reușită în 2008. La Campionatul Mondial de anul trecut nu a participat.

Cea mai atractivă grupă o are drept favorită principală pe Germania

Deși Suedia a dezamăgit la Campionatul Mondial de anul trecut, ocupând locul 15, s-a aflat în prima urnă la tragerea la sorți. Aceasta o va avea ca principală adversară pe Germania, finalista turneului final de anul trecut. În grupa celor două se află Slovacia și Serbia. În celelalte patru grupe, bătălia pentru primul loc se va da între Ungaria și Muntenegru, Danemarca și Spania, Olanda și Cehia, respectiv Franța și Polonia.

Betano

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit

Pariază acum

Patru echipe prezente la toate edițiile Campionatului European, o echipă debutantă

Aceasta este ediția cu numărul 17 a Campionatului European. România a participat la 15 ediții, cea din 2026 fiind cea cu numărul 16. Singura dată când România a ratat calificarea la Campionatul European s-a petrecut în 2006. Cea mai bună prestație a „tricolorelor” a venit la Campionatul European din 2010, când s-au clasat pe poziția a treia. 

La Campionatul Mondial de anul trecut, România a încheiat pe locul 3 în grupa principală, însă nu a impresionat. A câștigat partidele în care a pornit favorită. În grupa preliminară a pierdut la 8 goluri diferență în fața Danemarcei, pe când în grupa principală a pierdut la 5 goluri contra Ungariei.

Danemarca, Norvegia, Ungaria și Germania sunt naționalele care s-au calificat la toate cele 17 ediții ale Campionatului European. De partea cealaltă, la EURO 2026 handbal feminin avem parte de o formație debutantă. Este vorba despre Grecia.

România este singura gazdă în care două orașe vor găzdui Campionatul European

România va disputa toate meciurile din grupe la EURO 2026 handbal feminin la Cluj-Napoca, pe BT Arena. Ne referim atât la meciurile din grupa preliminară, cât și la cele din grupa principală. Oradea va găzdui grupa A. Semifinalele și finalele vor avea loc în Polonia.

În afara de România și Polonia, celelalte țări gazdă sunt Slovacia, Cehia și Turcia. România este singura țară gazdă unde meciurile se vor disputa în două orașe. Celelalte țări vor găzdui meciuri pe o singură arenă. Campionatul European va avea loc între 3 și 10 decembrie. România va întâlni Norvegia pe 4 decembrie, Macedonia pe 6 decembrie și Elveția pe 8 decembrie.

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit

Abonează-te gratuit la emailurile săptămânale cu ponturi de la XBets.ro!

🔒 Prin înscriere confirmi ca ai peste 18 ani si  ești de acord cu Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate. Poți renunța oricând.

URMĂREȘTE-NE PE

Radu Andreescu

Mă numesc Andreescu Radu și am luat contact cu pariurile sportive în urmă cu aproximativ două decenii. Odată cu performanțele Simonei Halep, dar și ale...

Agenții Pariuri Recomandate
Superbet

100% Bonus până la 500 RON cu rulaj X1

Betano

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit

WinBet

Pachet Bonus până la 180 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Maxbet

850 RON BONUS de bun venit

Mr Bit

BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON

×