
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Ultima etapă programată în 2025 în Superliga ne-a oferit mult spectacol. Universitatea Craiova a reușit să termine anul pe primul loc, în timp ce FCSB a învins Rapid și a rămas cu șanse bune în lupta pentru play-off.
Daniel Pancu a obținut trei puncte mari pe terenul lui FC Botoșani, revelația acestui sezon din Superliga. Ardelenii au câștigat cu 1-0 printr-un gol marcat în startul meciului de Adrian Păun, din pasa lui Muhar. FC Botoșani a avut apoi mai multe ocazii mari de a egala, dar Hindrich a fost într-o zi bună. Rămâne un an dezamăgitor pentru CFR Cluj, care termină 2025 pe locul 11, la 7 puncte de play-off. FC Botoșani, în schimb, este pe locul trei, la două puncte de prima poziție.
Unirea Slobozia a întrerupt seria neagră a înfrângerilor și a obținut trei puncte prețioase în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Părea că va fi un meci foarte ușor pentru Unirea Slobozia, care a condus cu 3-0 după golurile marcate de Espinosa (două) și Aflana. Totuși, finalul s-a încins după ce Zakir și Višić au înscris pentru gazde. Metaloglobus termină anul pe ultimul loc, cu 11 puncte, iar Unirea Slobozia este pe 12, cu 21 de puncte.
Oțelul Galați continuă cursa pentru calificarea în play-off și a încheiat 2025 cu o victorie foarte importantă. A învins FC Argeș cu 2-1 și a terminat anul pe locul 6, în timp ce argeșenii sunt pe locul 5. Pedro a punctat în minutul 55, iar cinci minute mai târziu Paulinho a făcut 2-0 din pasa acestuia. Golul lui Sadriu din minutul 87 nu a mai contat. Rămâne de văzut cum vor gestiona cele două echipe ultimele nouă etape, în condițiile în care presiunea urmăritoarelor este mare.
Dinamo a mers la Arad cu gândul să urce pe primul loc, dar a fost învinsă cu 2-0 după un meci slab pe care l-a făcut. Alin Roman a fost omul meciului, cu gol marcat și pasă decisivă către Valentin Costache. Per total, Dinamo a făcut un joc slab și se pregătește de o campanie de achiziții masivă în această iarnă. Totuși, echipa este pe locul 4, la doar două puncte de prima poziție. UTA a terminat pe locul 8, la un singur punct de play-off.
Hermannstadt a fost aproape de un nou eșec, dar a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Petrolul. Oaspeții au deschis scorul în minutul 24 prin Jyry, dar mutările făcute la pauză de Dorinel Munteanu au schimbat jocul lui Hermannstadt. Sibienii au fost din ce în ce mai periculoși, iar egalarea a venit în minutul 90, prin Ionuț Stoica. Hermannstadt a terminat anul 2025 pe penultimul loc, dar vrea să facă transferuri care să o ajute să scape de la retrogradare. Petrolul este pe 13 și are și ea un sezon cu emoții.

U Cluj a luat trei puncte importante și continuă seria pozitivă care o menține în cursa pentru play-off. S-a terminat 1-0 după un gol marcat de golgheterul campionatului, Jovo Lukić. A fost un meci lipsit de spectacol, pe care U Cluj l-a controlat în mare măsură. U Cluj a terminat anul pe locul 7, la egalitate cu Oțelul, astfel că are șanse rezonabile de calificare în play-off. Farul, în schimb, este pe 10 și l-ar putea demite pe Ianis Zicu în perioada următoare.
FCSB a avut un sezon foarte slab, dar a reușit să lase o impresie bună la ultimul derby, contra Rapidului. S-a impus cu 2-1, după ce a jucat aproape perfect timp de o oră. Rapid a părut că nu este prezentă la meci în prima oră, iar FCSB nu a avut emoții în a obține victoria. Darius Olaru a deschis scorul în minutul 24 cu un șut superb, iar Tănase a făcut 2-0 în minutul 75 din penalty. Tot dintr-un penalty a marcat și Rapid în minutul 86, dar a fost prea târziu. Rapid termină anul pe locul 2, la un punct de lider, iar FCSB este pe 9, la 2 puncte de play-off.

Universitatea Craiova termină anul 2025 pe locul întâi după ce a învins Csikszereda cu 5-0. A fost un meci în care oltenii nu au avut nicio problemă. Tânărul Matei a marcat de două ori, iar Al Hamlawi, intrat la pauză, a reușit și el o dublă. Mora a înscris și el pentru Universitatea Craiova, care are un avans de un punct față de Rapid. În schimb, Csikszereda este pe locul 14 și are emoții în cursa pentru salvarea de la retrogradare.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.