
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Etapa a 3-a din Superliga ne-a oferit multe goluri, dramatism și execuții spectaculoase. Rapid a făcut instrucție cu CFR Cluj, Universitatea Craiova a făcut o demonstrație de forță, iar FCSB a pierdut primele puncte din acest campionat.
FC Argeș a câștigat cu 1-0 meciul cu Csikszereda, echipa care pare că va avea un sezon foarte dificil, având în vedere problemele financiare pe care le are. Meciul a fost lipsit de spectacol, chiar dacă FC Argeș a avut posesia și a dominat această partidă. Singurul gol a fost marcat în minutul 79 de Robert Moldoveanu, dintr-un penalty obținut tot de el. FC Argeș ajunge la 6 puncte acumulate în primele 3 etape și are un start bun de sezon. În schimb, Csikszereda este singura echipă care nu a obținut niciun punct în primele trei etape.

Dinamo a mers la Galați cu gândul să obțină trei puncte, dar gazdele joacă bine la malul Dunării și a fost un meci de care pe care. Dinamo a marcat prima, înainte de pauză, prin Soro, dar gălățenii au fost mai prezenți în joc în partea secundă. Patrick a marcat din nou pentru Oțelul în minutul 66, din pasa lui Nuno Pedro. Acesta este cel mai bun pasator al sezonului în Superliga. Dinamo rămâne cu 4 puncte, în timp ce Oțelul este neînvinsă și are cinci puncte.
FC Voluntari a obținut prima victorie de la promovare, scor 1-0, pe teren propriu contra celor de la UTA Arad. Singurul gol a fost marcat în startul părții secunde de Schieb, din pasa lui George Merloi. UTA a încercat să schimbe în partea secundă, a trimis pe teren noile achiziții, dar scorul final a fost 1-0. E un start ratat de sezon pentru arădeni, care au un singur punct în trei etape.
Un nou meci pe teren propriu, un nou recital pentru olteni în campionat. Partida cu Petrolul a fost câștigată cu 4-0, iar spectacolul a fost la cote înalte. Oltenii au deschis scorul încă din primul minut, prin Nsimba, iar francezul a reușit dubla în minutul 18. Baiaram a punctat și el în minutul 48, iar tabela a fost închisă de Elisor în minutul 65. Craiova are cel mai bun atac, cu 9 goluri marcate în primele trei etape. Oltenii au șase puncte și sunt pe locul 3. Petrolul, în schimb, este pe locul 13 și o așteaptă un sezon dificil.

Cele două echipe se cunosc bine, după ce s-au întâlnit în sezonul trecut în liga a doua, astfel că a fost un meci destul de echilibrat. Corvinul a început mai bine și a părut că nu acuză faptul că joacă pe teren neutru, la Arad, iar Bratu a deschis scorul în minutul 32. Nu a durat mult bucuria hunedorenilor, deoarece Matei a egalat în minutul 34. Ambele echipe au 4 puncte după primele trei etape și sunt vecine de clasament, pe locurile 9 și 10.
Rapid nu a avut probleme în fața lui CFR Cluj, după cea mai bună primă repriză din mandatul lui Daniel Pancu. La pauză, scorul era deja 3-0 pe tabelă. Alexandru Dobre a reușit o dublă în minutele 28 și 33, iar Olimpiu Moruțan, care a făcut cel mai bun meci în Giulești, a punctat și el în minutul 42. În partea secundă, Rapid a redus ritmul și controlul a fost preluat de CFR Cluj. Golul lui Drazic nu a fost suficient. CFR Cluj rămâne cu trei puncte și are un start ratat de sezon, iar Rapid este pe locul doi, cu 7 puncte.

Eliminată din Conference League, U Cluj a câștigat cu 2-1 meciul cu FC Botoșani. Moldovenii au jucat mai bine în prima repriză, iar la pauză au condus prin reușita lui Dumiter. În schimb, Aliev a adus egalarea în minutul 50 din penalty, iar Mendy a fost omul de trei puncte, în minutul 74. U Cluj are 6 puncte acumulate în startul sezonului, iar FC Botoșani rămâne cu 2 puncte.
FCSB a trăit periculos în meciul cu Farul, după ce a avut o primă repriză de coșmar. Părăsită de Peluza Nord, FCSB a acuzat din plin eliminarea din Conference League. La pauză, constănțenii au condus cu 2-0, după golurile marcate de Doicaru și Radaslavescu. În partea a doua, FCSB nu a strălucit, dar a reușit să egaleze cumva. Dawa a marcat cu capul în minutul 57, Florin Tănase a ratat un penalty, iar Joao Paulo a punctat după o fază confuză în minutul 86.
Partida CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj a fost reprogramată și se va juca în octombrie.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.