
Prin intermediul rețelelor de socializare, astăzi 12.11.2024, Universitatea Craiova a anunțat revenirea lui Sorin Cârțu pe banca tehnică.
Deci, așa cum era de așteptat de câteva zile, antrenorul în vârstă de 69 de ani a semnat astăzi oficial cu formația din Banie. Cu siguranță este o zi specială pentru „Sorinaccio”, având în vedere că numirea sa se poate numi și un cadou aniversar. Astăzi fostul mare jucător al Craiovei își serbează ziua de naștere și a dorit să trasmita un mesaj suporterilor „alb-albaștrii”.
Universitatea Craiova anuntă oficial revenirea lui Sorin Cârțu
În trecut, în anul 2023, Sorin Cârțu a fost președintele de onoare al clubului din Banie. Totuși, în luna iunie acesta a demisionat și a anunțat oficial că se retrage din fotbal. Se pare că lucrurile s-au schimbat, iar acesta este pregătit de o nouă provocare, însă de aceasta dată pe banca tehnică. Anunțul a fost făcut astăzi oficial pe pagina celor de la Universitatea Craiova.
”Sorin Cârțu a fost, este și va fi Universitatea Craiova! Fix la ceas aniversar, legenda alb-albastră își reia activitatea alături de noi. Împreună vom fi mai puternici! La mulți ani cu multe bucurii în alb-albastru, Sorinaccio!”, a fost prezentat pe pagina oficiala de Facebook.
După 17 luni de inactivitate, se pare că noul antrenor al Craiovei o să aibă parte de o misiune foarte dificila. Cu un vestiar foarte greu de controlat, alb-albaștrii se află în acest moment pe locul 4 în clasamentul Superligii. Oltenii visează și în acest an la primul lor titlu după 34 de ani, însă situația nu este una tocmai favorabila. Aceștia au reușit să acumuleze 25 de puncte în cele 16 etape disputate. Cu toate astea, fostul antrenor Gâlcă a reușit o victorie de moral împotrivă celor de la Hermannstadt în ultima etapa, scor 3-1.
Soluția corectă pentru formația din Bănie?
Cu siguranță majoritatea fanilor îl apreciază pe noul antrenor al formației. Fară doar și poate Sorin Cârțu este una dintre legendele clubului și a reușit să își formeze un stil inconfundabil. În cariera să de antrenor a reușit să cucerească două trofee cu Universitatea Craiova. Asta se întâmplă în anul 1990, atunci când oltenii au reușit să câștige cupa și campionatul.
Recent a declarat că mai fost dorit și de alte cluburi de prin Superliga, însă fostul mare fotbalist nu a dat curs propunerilor. Începe o nouă aventură pentru noul tehnician și rămâne de văzut dacă acesta vă reuși să cucerească un nou titlu cu formația din Bănie.
- 1. Biletul zilei azi la Maxbet 9 iulie 2025 – Cupele Europene în prim-plan pentru o cotă de 9!
- 2. FCSB vs Inter Escaldes, Ponturi Pariuri Preliminariile Champions League, 09.07.2025
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 9 iulie 2025. Mizăm pe goluri în Champions League
- 4. PSG vs Real Madrid, 9 iulie 2025, Ponturi Pariuri Semifinale Campionatul Mondial al Cluburilor
- 5. Biletul Zilei din Tenis 09.07.2025 – Sferturile Wimbledon ne aduc o cotă de 5
- 6. Biletul Zilei Betano din fotbal și tenis 09.07.2025 – Ne bazăm pe Wimbledon și Champions League
- 7. Bilet Pariu Sansă 08.07.2025 – Cota 130 din cupele europene
- 8. Flavio Cobolli vs Novak Djokovic – Ponturi Sferturi Tenis Wimbledon 09 iulie 2025
- 9. Cine transmite PSG vs Real Madrid la TV, de la ora 22:00, în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor?
- 10. Mirra Andreeva vs Belinda Bencic, Ponturi Pariuri Sferturi Wimbledon, 09.07.2025
URMĂREȘTE-NE PE