Parcursul perfect de până acum al lui Carlos Alcaraz la Australian Open poate suferi în runda a treia, când îl va întâlni pe portughezul Nuno Borges. Pe 17 ianuarie va avea loc duelul Nuno Borges vs Carlos Alcaraz și va fi al doilea de pe Rod Laver, după cel dintre Sabalenka si Tauson. Învingătorul duelului Nuno Borges vs Carlos Alcaraz îl va înfrunta în optimi pe cel care se va impune în partida dintre Jack Draper și Alexander Vukic.
Un singur set pierdut de portughez în cele două tururi de la Australian Open
În vârstă de 27 ani, portughezul Nuno Borges se află pe locul 34 în clasamentul ATP. Cea mai bună clasare a sa o reprezintă locul 30, pe care se instala în luna septembrie a anului trecut.
În primul tur de la Australian Open Borges trecea de Alexander Muller în 4 seturi, după ce îl pierdea pe primul la tie-break. În a doua rundă îl învingea în minimum de seturi pe australianul Jordan Thompson, cap de serie numărul 27. Australianul îi lua doar 9 gameuri în acea partidă. În ambele partide Borges avea mai multe lovituri câștigătoare decât erori neforțate, nu însă cu mult.
În acest an Borges a disputat două turnee. La Hong Kong ajungea în runda a doua, iar la Auckland în semifinale. În 2024 portughezul disputa două finale, ambele câștigate. Una avea loc într-un turneu challenger la Phoenix, iar alta pe zgura de la Bastad, unde îl învingea în finală pe Rafael Nadal. Anul trecut Borges era eliminat în prima rundă atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon. La celelalte două Grand Slamuri, Australian Open și US Open, ajungea în optimi.
Este a treia prezență la Australian Open pentru portughez. Dacă în 2023 era eliminat în prima rundă de italianul Sonego, anul trecut ajungea în optimi. În toate cele 3 meciuri câștigate anul trecut pornea outsider, în a treia rundă învingându-l pe Grigor Dimitrov. În optimi pierdea în fața rusului Daniil Medvedev, luându-i însă un set. În cariera sa, Borges a disputat 9 meciuri contra jucătorilor aflați în top 10 în acea perioadă. Le pierdea pe toate.
Alcaraz, fără set pierdut până acum la primul Grand Slam al anului
Într-un clasament live Alcaraz se află pe poziția a treia, la ceva mai mult de 200 puncte în spatele ocupantului poziției secunde, Alexander Zverev.
În niciuna dintre cele două runde disputate până acum la Australian Open nu avea vreo emoție. În primul tur îl învingea pe kazahul Alexander Shevchenko, scor 6-1; 7-5; 6-1, iar în a doua rundă trecea de japonezul Yoshihito Nishioka, scor 6-0; 6-1; 6-4. Dacă împotriva lui Shevchenko își pierdea serviciul în două rânduri, niponului nu îi dădea ocazia nici măcar unei mingi de break.
Pe hard, Alcaraz a disputat două finale în 2024, ambele câștigate. La Indian Wells îl învingea pe Daniil Medvedev, după ce în semifinale se impunea în fața lui Jannik Sinner, iar în sferturi contra lui Alexander Zverev. La Beijing se impunea în ultimul act împotriva lui Jannik Sinner, în semifinală impunându-se contra lui Daniil Medvedev. Alcaraz nu a câștigat până acum Grand Slamul de la Australian Open, cea mai bună performanță venind anul trecut, când se oprea în sferturile de finală.
Nuno Borges vs Carlos Alcaraz – întâlniri directe
Duelul Nuno Borges vs Carlos Alcaraz mai avea loc o singură dată. Se întâmpla în urmă cu doi ani, pe zgura de la Barcelona. Alcaraz se impunea în minimum de seturi, scor 6-3; 6-1. Borges fructifica atunci una din cele două mingi de break avute.
Cote Pariuri Nuno Borges vs Carlos Alcaraz – Australian Open 2025
După cum era de așteptat, spaniolul pornește favorit clar în duelul Nuno Borges vs Carlos Alcaraz. Cota sa la victorie este 1.03, în vreme ce adversarul său este cotat cu 16.0. Cotele sunt oferite de Superbet, casă de pariuri la care poți viziona în transmisiune directă toate partidele de la Australian Open. Superbet îți va valida pariul ca fiind câștigător dacă jucătorul pe victoria căruia ai mizat se va impune cu 6-0 în orice set.
Superbet vine în întâmpinarea noilor clienți cu un bonus maxim de 500 lei, bonus acordat în urma primelor 3 depuneri.
Ponturi Pariuri Australian Open – Nuno Borges vs Carlos Alcaraz
Favoritul numărul 3 nu pierdea până acum niciun set. Dintre turneele de Grand Slam, doar în ediția din 2022 a US Open Alcaraz nu pierdea set în primele trei tururi. În ciuda bilanțului său dezastruos în fața adversarilor din top 10, Borges poate emite pretenții la cel puțin un set aici. Pe hard, portughezul nu se descurcă rău, obținând 9 victorii din ultimele 12 partide.
URMĂREȘTE-NE PE