În ultimul din cele trei tururi de calificare pe tabloul principal feminin de la Australian Open au ajuns două românce. Este vorba de Anca Todoni și Gabriela Ruse. Prima care va intra în teren va fi Anca Todoni, aceasta urmând a o înfrunta pe Varvara Lepchenko. Partida Anca Todoni vs Varvara Lepchenko va începe în dimineața de 9 ianuarie, la ora 02:00.
Todoni, în premieră la Australian Open
Cap de serie numărul 12 în aceste calificări, Anca Todoni se află într-un clasament live pe locul 111. Anca începea săptămâna de pe locul 110, aceasta reprezentând cea mai bună clasare din cariera româncei în vârstă de 20 ani.
În prima rundă Todoni trecea de andorreza Katintseva, aflată pe locul 150, cu scorul de 6-1; 4-6; 6-4. Românca reușea 3 ași, dar comitea și 8 duble greșeli. În apropierea fileului se descurca destul de bine, câștigând 10 din cele 12 puncte în care a fost angrenată. Reușea 26 lovituri câștigătoare, comițând 30 erori neforțate, pierzându-și de 4 ori serviciul.
În schimb, în al doilea tur de calificare, Todoni nu pierdea niciun set. Adversara era spanioloaica Romero Gormaz, clasată pe 157. Românca se impunea cu 6-3; 6-2, servind 6 ași, comițând două duble greșeli. Cu toate acestea, numărul erorilor neforțate a fost și aici mai mare decât cel al loviturilor câștigătoare. Vorbim de 28 erori, față de 20 lovituri câștigătoare.
Todoni se află pentru prima dată la Australian Open. A participat în toate celelalte 3 turnee de Grand Slam de anul trecut. S-a calificat pe tabloul principal la Wimbledon, acolo unde ajungea până în runda secundă, unde avea onoarea de a o întâlni pe Cori Gauff. Anul trecut Todoni disputa 11 meciuri pe hard, câștigând 7 dintre ele.
Lepchenko, cu 18 ani mai în vârstă decât Todoni
Cap de serie numărul 21 în aceste calificări, Varvara Lepchenko se află pe locul 127 într-un clasament live. Cea mai bună clasare a americancei în vârstă de 38 ani o reprezintă locul 19, venit în urmă cu 13 ani.
În primul tur de calificare de la Australian Open Lepchenko se impunea în fața unei alte jucătoare cu cetățenie americană. Este vorba de Hanna Chang, aflată pe locul 198, pe care o învingea cu 6-1; 6-3. Lepchenko reușea 21 lovituri câștigătoare, comitând tot atâtea erori neforțate. Servea 3 ași, reușind să nu comită nicio dublă greșeală.
În a doua rundă a calificărilor o întâlnea pe britanica Heather Watson, aflată pe locul 165 în clasamentul WTA. Britanica se impunea cu 6-3 în primul set, cedându-le pe următoarele două cu 3-6; 1-6. Lepchenko servea 4 ași, comițând tot atâtea duble greșeli. În schimb, comitea 36 erori neforțate, reușind doar 26 lovituri câștigătoare. Câștiga mai puțin de jumătate din cele 9 puncte din apropierea fileului.
Lepchenko juca 36 meciuri la Australian Open în întreaga sa carieră, impunându-se în 21 dintre ele. În 2015 venea cea mai bună performanță a sa, când avansa în al treilea tur de pe tabloul principal. Ultima participare aici avea loc în 2021, când pierdea în al treilea tur de calificare. De menționat că anul trecut Lepchenko pornea tot din calificări la US Open, ajungând până în al doilea tur pe tabloul principal.
Anca Todoni vs Varvara Lepchenko – întâlniri directe
Todoni nu a debutat de mult timp în tenisul profesionist. Cu toate acestea, a avut prilejul de a juca un meci împotriva Varvarei Lepchenko. Se întâmpla anul trecut, în calificările de pe zgura de la Bogota. Românca se impunea atunci în minimum de seturi, scor 7-6; 6-4.
Cote Pariuri Anca Todoni vs Varvara Lepchenko – Calificări Australian Open 2025
Românca este favorită în duelul Anca Todoni vs Varvara Lepchenko. La casa de pariuri Betano românca are cota 1.42 la victorie, pe când Lepchenko este cotată cu 2.7. Deși este un meci din calificări, acesta beneficiază de zeci de opțiuni de pariere la Betano, astfel încât ai de unde alege în caz că dorești să plasezi pariuri Australian Open pe acest meci.
Mai mult, dacă te vei înregistra la Betano vei putea urmări în transmisiune directă duelul Anca Todoni vs Varvara Lepchenko. Asta, pe lângă faptul că vei putea primi un bonus de 1.000 lei la înregistrare.
Ponturi pariuri Australian Open – Anca Todoni vs Varvara Lepchenko
Chiar dacă se află la primul ei turneu la Australian Open, Anca Todoni are avantajul tinereții. La asta se adaugă victoria de anul trecut din întâlnirea directă, astfel că voi alege ponturi Australian Open care să o avantajeze pe româncă în această partidă. Este foarte posibil ca românca să se impună în minimum de seturi, însă voi merge pe o victorie simplă a ei.
URMĂREȘTE-NE PE