Etapa cu numărul 18 din cadrul campionatului italian propune duelul dintre Parma vs Monza, fiind programat să se joace sâmbătă după-amiaza, de la ora 16:00. Acesta se va disputa pe „Stadio Ennio Tardini”, unde ne așteptăm ca golurile să nu lipsească.
Pariem pe goluri la Parma vs Monza
Astăzi avem câteva partide foarte interesante, iar tipsterii site-ului XBets nu au stat degeaba, venind cu tot felul de ponturi pariuri din care cu siguranță vă puteți inspira. De exemplu, în acest material am analizat confruntarea dintre Parma vs Monza, pentru care am selectat un pronostic bazat pe goluri, într-o cotă de 1.56 oferită de Unibet.
Cote pariuri Parma vs Monza
Gruparea gazdă este văzută ca favorită în această confruntare, cel puțin dacă ținem cont de cotele oferite de casele de pariuri. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 2.32 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 3.05.
Parma traversează o perioadă dificilă
Din punct de vedere al valorii, este peste nivelul adversarei sale, cel puțin pe hârtie, având de asemenea și un parcurs ceva mai bun în campionat. Așadar, cum aceasta beneficiază și de avantajul propriului teren, era de așteptat că bookmakerii o vor da ca favorită în această înfruntare.
„Cruciații” sunt în acest moment pe treapta a 15-a a clasamentului, cu 15 puncte, fiind la doar un singur punct de zona retrogradării. Pe parcursul celor 17 runde de campionat au izbutit doar trei victorii și șase remize, suferind opt înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând 23 de goluri, primind cu zece mai multe.
De la succesul surprinzător obținut în duelul de pe teren propriu cu Lazio, cei de la Parma nu au reușit să mențină nivelul. De atunci au disputat trei partide, pierzându-le pe toate, fiind învinși pe rând de Inter Milan, Hellas Verona și AS Roma. În duelurile cu acestea punctat de trei ori, primind nu mai puțin de 11 goluri.
- ECHIPA PROBABILĂ: Suzuki; Coulibaly, Valenti, Balogh, Valeri; Keita, Sohm; Man, Hernani, Almqvist; Bonny
Monza este ultima în Serie A
Dacă ne raportăm la parcursul pe care îl are în actuala stagiune, putem spune că este cea mai slabă echipă din Serie A. Așadar, casele de pariuri au multe motive să o dea ca outsideră în această confruntare, mai ales că joacă în deplasare.
Gruparea vizitatoare o duce rău în campionat, în condițiile în care se situează pe ultimul loc al clasamentului, cu doar zece puncte acumulate în 17 etape. Până acum nu au obținut decât o singură victorie, remizând de șapte ori, suferind nouă înfrângeri, în urma acestor jocuri înscriind 15 goluri, primind cu opt mai multe.
Fără victorie de zece partide, cei de la Monza, la fel ca adversarii lor, sunt într-o formă dezastruoasă. Aceștia vin după patru înfrângeri consecutive, pierzând cu Bologna în Cupa Italiei, dar și cu Udinese, Lecce și Juventus în campionatul intern. În confruntările cu acestea au primit de fiecare dată minim două goluri.
- ECHIPA PROBABILĂ: Turati; Izzo, Mari, Carboni; Birindelli, Bianco, Bondo, Kyriakopoulos; Caprari, Maldini; Mota
Ponturi pariuri Parma vs Monza
Poate că Parma este echipa mai valoroasă, care are de partea sa și avantajul propriului teren, însă nu vom merge pe mâna sa. Nu spunem că nu se va impune, însă pare greu de crezut că va scăpa fără gol primit, având în vedere faptul că dispune de o defensivă foarte firavă. Așadar, credem că vom avea parte de un duel pe cinste, cu reușite la ambele porți, de aceea vom paria în consecință, la o cotă de 1.56 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE