Napoli vs Atalanta, Ponturi Pariuri Serie A, 03.11.2024

Napoli vs Atalanta
Napoli vs Atalanta (sursa foto – facebook.com)

Unul dintre cele mai interesante dueluri din cadrul etapei cu numărul 11 din Serie A este fără dubii Napoli vs Atalanta. Acesta are fluierul de start programat duminică după-amiaza, de la ora 13:30, urmând să se dispute pe „Stadio Diego Armando Maradona”.

Napoli vs Atalanta, meci cu potențial de spectacol

Napoli vs Atalanta este unul dintre cele mai tari meciuri de azi, în care vom avea ca protagoniste două dintre cele mai importante echipe din Serie A, ambele arătând foarte bine în actuala stagiune. Noi avem multe motive să credem că vom avea parte de spectacol, așa că am decis să pariem pe goluri, într-o cotă mai mult decât decentă de 1.67 în care avem mare încredere.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Napoli vs Atalanta

Conform cotelor oferite de casele de pariuri, echipa gazdă este văzută ca favorită în această înfruntare, ceea ce era de așteptat. De exemplu, cei de la Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 2.02 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 3.80.

Cote pariuri Napoli vs Atalanta
Cote pariuri Napoli vs Atalanta

Napoli strălucește în această ediție de campionat

După un parcurs dezastruos în stagiunea anterioară, Napoli se descurcă de minune în actuala ediție de campionat, fiind o candidată serioasă la titlu. Aceasta este avantajată de faptul că nu este angrenată în cupele europene, așa că se poate dedica exclusiv pe meciurile de Serie A.

Napoletanii sunt primii în clasament, cu 25 de puncte acumulate în zece etape, fiind la patru lungimi de locul secund, ocupat de Inter Milan, campioana en-titre. Până acum și-au trecut în cont opt victorii și un egal, suferind un singur eșec, în toate aceste dueluri înscriind 18 goluri, primind doar cinci, având cea mai bună defensivă din campionat.

Trupa lui Antonio Conte traversează o formă de invidiat, așa că are un moral foarte bun înainte de acest meci, având în vedere faptul că vine după zece partide consecutive fără eșec. În acest interval a bifat nu mai puțin de nouă victorii, ultima venind în etapa precedentă, impunându-se cu 0-2 în deplasarea de la AC Milan.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Meret; Di Lorenzo, Rrahmani, Buongiorno, Olivera; Anguissa, Lobotka; Politano, McTominay, Kvaratskhelia; Lukaku

Atalanta are cel mai bun atac din Serie A

Putem spune fără să ne gândim de două ori că este una dintre cele mai importante echipe din Serie A, care, ce-i drept, este sub nivelul adversarei sale din punct de vedere al valorii, cel puțin pe hârtie, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca outsideră, mai ales că joacă în deplasare.

Bergamascii sunt în zona superioară a clasamentului, înainte de disputarea acestei partide ocupând locul al patrulea, cu 19 puncte acumulate de-a lungul celor zece etape. Până acum au înregistrat șase victorii și un egal, suferind trei eșecuri, în aceste meciuri marcând 26 de goluri, având cel mai bun atac din Serie A.

Cei de la Atalanta sunt și ei într-o formă foarte bună, aceștia venind după șapte partide consecutive fără înfrângere, în care și-au trecut în cont cinci victorii. Au câștigat precedentele patru meciuri de campionat, impunându-se cu Genoa, Venezia, Verona și Monza, contra cărora au marcat nu mai puțin de 15 goluri.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Carnesecchi; Djimsiti, Hien, Kolasinac; Bellanova, Ederson, De Roon, Ruggeri; De Ketelaere, Lookman; Retegui

Ponturi pariuri Napoli vs Atalanta

Napoli arată foarte bine în campionat, iar în acest duel nu este exclus să scoată un rezultat pozitiv, mai ales că joacă acasă. Totuși, Atalanta are cel mai bun atac din Serie A, iar ținând cont de forma pe care o traversează, ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Așadar, noi ne așteptăm la un duel spectaculos, cu reușite la ambele porți, de aceea vom paria în consecință, într-o cotă de 1.67.

Ambele marchează @ Cota 1.67

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Mr Bit

BONUS de bun venit de până la 200 RON

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

Las Vegas

Bonus sport până la 900 RON, primele 3 depuneri