Confruntarea dintre Bologna vs Parma este una programată să se joace duminică, în data de 6 octombrie, de la ora 16:00, aceasta contând pentru runda a șaptea din cadrul campionatului italian, urmând să se dispute pe “Stadio Renato Dall’Ara”.
Așteptăm goluri la Bologna vs Parma
La prima vedere, Bologna vs Parma nu este neapărat un meci atractiv, cel puțin dacă ne raportăm la numele celor două echipe, însă noi considerăm că cele două formații ne pot oferi spectacol, motiv pentru care am decis să pariem pe goluri. Așadar, am ales o variantă de pariere într-o cotă foarte bună de 1.74 oferită de cei de la agenția de pariuri Unibet.
Cote pariuri Bologna vs Parma
Gruparea gazdă este văzută ca favorită de casele de pariuri, ceea ce era de așteptat, fiind ce-i drept superioară din mai multe puncte de vedere. La Unibet, aceasta primește o cotă de 1.80 la victorie, în timp ce pentru un succes al formației vizitatoare avem o cotă de 4.50.
Bologna are un singur succes în acest sezon
Cu un lot de aproape trei ori mai valoros decât al adversarei sale, dar și cu un parcurs excelent în sezonul precedent, era de așteptat ca Bologna să pornească cu prima șansă la casele de pariuri, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren, unde fanii pot avea și ei un rol important.
“Roș-albaștrii” sunt sub nivelul din sezonul precedent, cel puțin dacă ne raportăm la parcursul din începutul acestei stagiuni. În campionat, aceștia se situează pe treapta a 14-a a clasamentului, cu doar șapte puncte obținute în șase etape. Aceștia au înregistrat un succes, patru remize și un eșec, în urma acestor jocuri marcând șapte goluri, primind cu două mai multe.
După cinci partide consecutive fără eșec, în care, ce-i drept, au scos doar o singură victorie, cei de la Bologna au clacat. În ultimul joc, aceștia s-au deplasat pe “Anfield”, acolo unde au dat piept cu Liverpool, într-o partidă din cadrul etapei a doua din Champions League, în care au pierdut cu 2-0.
- ECHIPA PROBABILĂ: Skorupski; Posch, Beukema, Casale, Miranda; Freuler; Orsolini, Urbanski, Moro, Ndoye; Castro
Parma este o echipă care produce spectacol
Într-adevăr, este sub nivelul adversarei sale, atât din punct de vedere al valorii, cât și al experienței, având de asemenea și un parcurs ceva mai slab în actuala stagiune, astfel că, după cum era și normal de altfel, pornește cu șansa a doua în această confruntare.
Gruparea vizitatoare este chiar sub adversara sa în clasamentul din Serie A, ocupând locul al 15-lea, fiind la două puncte distanță. Cele șase runde de campionat i-au adus o singură victorie, două remize și trei eșecuri, de-a lungul acestor jocuri marcând de zece ori, primind cu două goluri mai multe.
Parma nu se regăsește, în ciuda faptului că a pornit foarte bine în noul sezon, aceasta venind după patru partide consecutive fără succes. În acest interval a suferit trei înfrângeri, ultima venind în runda anterioară, pierzând cu 2-3 în duelul de pe teren propriu cu Cagliari, în care Dennis Man și Răzvan Marin și-au trecut numele pe tabelă.
- ECHIPA PROBABILĂ: Suzuki; Del Prato, Osorio, Balogh, Coulibaly; Hainaut, Bernabe; Man, Hernani, Almqvist; Bonny
Ponturi pariuri Bologna vs Parma
După cum menționam, Bologna este superioară din mai multe puncte de vedere, însă nu vom merge pe mâna acesteia. Nu spunem că nu se poate impune, însă noi ne așteptăm ca Parma, care a marcat în toate meciurile de campionat, să puncteze și de această dată. Avem toate premisele unui duel cu reușite la ambele porți, așa că vom paria în consecință, la o cotă de 1.74 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE