Bologna vs Atalanta – Ponturi Pariuri Serie A 28.09.2024

Bologna vs Atalanta
Bologna vs Atalanta (sursa foto – facebook.com)

Confruntarea dintre Bologna vs Atalanta este una programată să se joace sâmbătă seara, de la ora 21:45, aceasta contând pentru etapa a șasea din cadrul campionatului italian, urmând să se dispute pe “Stadio Renato Dall’Ara”, unde ne așteptăm ca spectacolul să nu lipsească.

Bologna vs Atalanta, meci cu potențial de goluri

Bologna vs Atalanta se anunță a fi un duel extrem de interesant, în condițiile în care în teren se vor întâlni două dintre echipele care vor reprezenta Italia în Champions League în această stagine. Noi am trecut această partidă prin filtrul nostru și am ales o variantă de pariu într-o cotă foarte bună de 1.74, pe care o puteți găsi în partea de jos a acestui material.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Bologna vs Atalanta

După cum era de așteptat, casele de pariuri anticipează un duel extrem de echilibrat, însă înclină ușor balanța spre formația vizitatoare, ceea ce nu surprinde deloc. De exemplu, cei de la Unibet oferă o cotă de 2.45 pentru un succes al acesteia, în timp ce pentru o victorie a gazdelor oferă cota 2.95.

Cote pariuri Bologna vs Atalanta
Cote pariuri Bologna vs Atalanta

Bologna este neînvinsă de patru jocuri

Conform informațiilor oferite de site-urile de specialitate, dispune de un lot mult mai slab decât al adversarei sale, cel puțin din punct de vedere al valorii, așa că nu este de mirare faptul că bookmakerii o dau ca outsideră în această înfruntare, chiar dacă beneficiază de avantajul propriului teren.

Gruparea gazdă a impresionat în sezonul anterior, însă nu se poate mândri cu prestații grozave în actuala stagiune, având în vedere faptul că ocupă doar un modest loc 13 în clasamentul din Serie A. Pe parcursul celor cinci etape a reușit o singură victorie, remizând de trei ori, suferind un eșec, în toate aceste partide înscriind șase goluri, primind opt.

Cei de la Bologna vin după patru partide consecutive fără înfrângere. După trei remize la rând, cu Empoli, Como și Shakhtar Donetsk, aceștia au reușit prima victorie a sezonului, în meciul precedent impunându-se cu 1-2 în fieful celor de la Monza.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Skorupski; Posch, Casale, Lucumi, Miranda; Freuler, Aebischer; Orsolini, Urbanski, Ndoye; Castro

Atalanta are o victorie în ultimele cinci meciuri

Pe lângă faptul că este o echipă mai valoroasă, aceasta are și performanțe mult mai mari în ultimii ani și, implicit, mult mai multă experiență. Așadar, nu este de mirare faptul că pornește cu prima șansă la casele de pariuri, deși va avea o misiune extrem de complicată, jucând totuși în deplasare, pe un teren pe care punctele nu se obțin ușor.

Bergamascii sunt chiar peste adversarii lor în clasamentul din Serie A, ocupând locul al 12-lea, fiind la egalitate de puncte, având însă un golaveraj mai bun. Cele cinci etape de campionat le-au adus două victorii și trei înfrângeri, în urma acestor jocuri înscriind zece goluri, primind cu unul mai mult.

Cei de la Atalanta au obținut un singur succes în precedentele cinci partide disputate, în acest interval suferind trei înfrângeri, ultima venind în etapa anterioară. Aceștia au primit vizita modestei Como, contra căreia au pierdut surprinzător cu 2-3, deși au condus cu 1-0.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Carnesecchi; Djimsiti, Hien, Kolasinac; Bellanova, Ederson, De Roon, Ruggeri; De Ketelaere, Lookman; Retegui

Ponturi pariuri Bologna vs Atalanta

Această partidă este extrem de complicată, fiind greu de anticipat din punct de vedere al învingătoarei, motiv pentru care vom evita pariurile pe soliști, fiind foarte riscante. Totuși, noi ne așteptăm să avem parte de spectacol, ambele formații având resurse în ofensivă, așa că mizăm pe faptul că vor marca cel puțin câte un gol. Recomandarea noastră primește o cotă foarte bună de 1.74 la Unibet.

Ambele marchează @ Cota 1.74

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite