
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Serie A
Serie A
Ziua în Serie A se va deschide cu duelul dintre Atalanta vs Udinese, acesta contând pentru runda cu numărul 12. Este programat să se joace după-amiaza, de la ora 13:30, urmând să se dispute pe „Gewiss Stadium”, unde ne așteptăm ca gruparea gazdă să strălucească.
Pentru confruntarea dintre Atalanta vs Udinese am decis să pariem cât mai simplu, motiv pentru care am ales o variantă de pariere într-o cotă de 1.41. Într-adevăr, poate că nu vorbim de o cotă extraordinară, însă are șanse foarte bune de reușită, așa că și-ar putea face loc lejer pe Biletul Zilei sau chiar pe o variantă de bilet în Cota 2.
Așa cum era și normal de altfel, gruparea gazdă pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind net superioară din toate punctele de vedere. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.41 la victorie, în timp ce un succes al oaspeților ne poate multiplica miza de opt ori.

Este fără dubii una dintre echipele de top din Italia, dacă ne raportăm atât la valoarea lotului de care dispune, cât și la performanțele obținute în ultimii ani. Evident, pornește ca mare favorită la victorie în acest duel, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren.
Bergamascii se situează în zona superioară a clasamentului din Serie A, ocupând mai exact locul al patrulea, fiind la doar trei lungimi de liderul Napoli. Pe parcursul celor 11 etape, aceștia au obținut 22 de puncte, reușind șapte victorii și o remiză, suferind trei înfrângeri, în urma acestor meciuri marcând 29 de goluri, având cel mai bun atac din campionat.
Ultimul eșec suferit de cei de la Atalanta a venit în septembrie, în duelul de pe teren propriu cu modesta Como. De atunci, aceștia au disputat nouă meciuri, interval în care au înregistrat șapte victorii, ultima venind la mijlocul săptămânii, impunându-se cu 0-2 în deplasarea de la Stuttgart, din Champions League.
Este o echipă modestă, care nu se poate compara cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din orice punct de vedere, astfel că agențiile de pariuri au toate motivele să o dea ca outsideră, mai ales că joacă în deplasare, pe un teren pe care punctele se obțin extrem de greu.
Gruparea vizitatoare este a opta în clasamentul din Serie A, cu 16 puncte, fiind la șase lungimi în spatele adversarei sale. Cele 11 runde de campionat i-au adus cinci victorii, un egal și cinci înfrângeri, de-a lungul acestor jocuri marcând 14 goluri, primind cu două mai multe.
Cei de la Udinese nu au obținut decât o singură victorie în precedentele patru jocuri, impunându-se cu 2-0 în duelul de pe teren propriu cu Cagliari. În acest interval au suferit însă trei înfrângeri, pierzând cu AC Milan, Venezia și Juventus.
Diferența de valoare dintre cele două formații este una considerabilă, Atalanta fiind superioară din acest punct de vedere, având de asemenea și un plus de experiență. Ținând cont de forma foarte bună pe care o traversează, dar și de faptul că beneficiază de avantajul propriului teren, ne așteptăm să facă o figură frumoasă, așa că vom merge cu mare încredere pe un succes al său.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.