
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Serie A
Serie A
Meciul dintre AC Milan vs Venezia este cel care va deschide runda a doua din campionatul italian. Acesta se va juca vineri, în data de 28 august, de la ora 21:45, pe „San Siro”. Va fi disponibil și la TV, urmând să fie transmis în direct de canalele Digi Sport 3 și Prima Sport 3.
Așa cum era de așteptat, AC Milan pornește ca mare favorită în această confruntare. Nu doar că este mult mai valoroasă decât adversara sa, însă are și un mare plus de experiență, beneficiind de asemenea și de avantajul propriului teren. Cei de la Unibet au ales să îi atribuie acesteia o cotă de 1.35 la victorie, în timp ce pentru un succes al Veneziei oferă o cotă de 8.50.
Este bine știut faptul că AC Milan este una dintre cele mai importante echipe din Serie A. Chiar dacă nu mai amenință la titlu de câteva sezoane bune, aceasta are în continuare pretenții uriașe. Principalul său obiectiv în sezonul actual este clasarea în top 4, care i-ar asigura revenirea în Champions League.
Milanezii au dezamăgit în stagiunea anterioară. Deși au stat o bună perioadă pe primele locuri, aceștia au încheiat doar pe treapta a cincea a clasamentului, la un singur punct de locurile de Liga Campionilor. Aceștia au clacat chiar în ultima etapă, pierzând rușinos pe teren propriu cu Cagliari, formație de pluton, care nu mai avea motive să forțeze.
Cei de la AC Milan speră însă că se vor revanșa față de suporteri în acest sezon. Începutul a fost de bun augur, obținând o victorie importantă în prima etapă. Aceștia au făcut deplasarea în fieful celor de la Torino, acolo unde au reușit să se impună cu scorul de 1 la 2, grație golurilor marcate de Cisse și Rabiot.
Din punct de vedere al valorii, Venezia este una dintre cele mai slabe echipe din Serie A. Nu se poate compara cu adversara sa la acest capitol, fiind depășită în mod clar și din alte puncte de vedere. Prin urmare, bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră certă, mai ales că joacă în deplasare.
Gruparea vizitatoare a jucat în stagiunea anterioară în divizia secundă, unde s-a descurcat de minune. Aceasta a terminat pe prima poziție în clasament, obținând promovarea directă. În cele 38 de etape a bifat 24 de victorii și zece remize, suferind doar patru eșecuri, în aceste jocuri marcând 77 de goluri, primind 31.
Primul meci oficial disputat de Venezia în această stagiune a fost unul de bun augur, obținând o victorie în meciul de acasă cu Modena, din Cupa Italiei. În prima rundă de campionat a clacat însă, fiind învinsă de Lecce pe teren propriu, pierzând cu scorul de 0 la 2.
Am analizat mai multe ponturi pariuri pentru confruntarea dintre AC Milan vs Venezia și m-am oprit la unul singur. Eu consider că vom asista la un succes clar al milanezilor, care sunt net superiori din orice punct de vedere. În plus, aceștia au și avantajul propriului teren de partea lor, unde fanii vor juca un rol important. Așadar, voi miza cu mare încredere pe faptul că aceștia vor marca minim două goluri, într-o cotă de 1.50 oferită de cei de la Unibet.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.