
Trupa lui Erik Ten Hagi încearcă să se apropie de top 10 din Premier League, iar pentru acest obiectiv în primul rând trebuie să câștige partida programată duminică, 19 ianuarie 2025, de la ora 16:00 – în compania celor de la Brighton. Cele două formații se vor întâlni pe Old Trafford, acolo unde vom încerca să plasăm cele mai bune ponturi Manchester United – Brighton.
În momentul de față, echipa lui Ruben Amorim are o cotă 2 pentru a se impune duminică, în majoritatea ofertelor caselor de pariuri online din România. De partea cealaltă, Brighton este cotată la pariuri cu 3.50. Pentru cei care au curaj așadar și vor să parieze cota 2 de azi, o pot face cu un singur eveniment – Manchester United câștigă!
Victorii pentru ambele formații la mijlocul săptămânii
Joi, Manchester United a reușit cu greu să o învingă pe Southampton în etapa intermediară, 3-1 pe Old Trafford. Deși pe tabelă pare un scor lejer, nu a fost deloc așa. Lanterna roșie a campionatului a deschis scorul în minutul 43 – grație autogolului lui Ugarte. Apoi, Diallo a egalat în minutul 82.
Atacantul ivorian în vârstă de 22 de ani a adus-o pe United în avantaj 8 minute mai târziu, cu un gol marcat din pasa lui Eriksen. Apoi, în prelungiri, Diallo a semnat hattrick-ul – fiind fără îndoială cea mai bună evoluție a sa pe ”Teatrul Viselor”. Evans, Lindelof, Mason Mount, Rashford și Luke Shaw nu au jucat cu Soton din cauza accidentărilor și vor lipsi și astăzi din primul 11 al lui Ruben Amorim.
- Echipă probabilă Manchester United: Onana – Martinez, Maguire, De Light – Mazraoui, Casemiro, Mainoo, Diallo – Garnacho, Fernandes – Hojlund
United a urcat pe locul 12 în clasamentul din Premier League, însă situația este încă una foarte îngrijorătoare. Echipa are doar 26 de puncte.
Brighton în schimb se află pe poziția a 9-a în primal igă engleză, având 5 puncte peste adversara din această după-amiază. Oaspeții au jucat și ei joi, atunci când au trecut fără emoții de Ipswich – scor 2-0. Mitoma a deschis scorul în minutul 59, iar Rutter a închis tabela de marcaj în minutul 81. Succesul a pus capăt unei serii de 4 remize consecutive în campionat.
- Echipă probabilă Brighton: Verbruggen – Veltman, van Hecken, Webster, Estupinian – Baleba, Ayari – Adingar, Rutter, Mitoma – Joao Pedro
Ferguson, Gomez, Hinselwood, Igor, Kadioglu, Milner și Wieffer nu se vor afla în lotul lui Hurzeler deplasat pe Old Trafford, așadar trebuie să ținem cont de aceste absențe atunci când plasăm ponturi Manchester United – Brighton.
Ponturi Manchester United – Brighton de top
Manchester United a luat cele 3 puncte cu Southampton, însă golurile au venit pe final, iar echipa a arătat foarte slab – ținând cont de anvergura adversarului. Brighton nu este nici ea o formație care să impresioneze în 2025, așadar în opinia mea nu ne putem baza nici pe gazde și nici pe oaspeți.
Tocmai de aceea, nu recomand pariurile pe soliste astăzi. Am consultat însă oferta uneia dintre cele mai populare case de pariuri online din România – Superbet – acolo unde am găsit o selecție de SuperPariuri foarte interesante. Mi-a atras atenția unul de cotă 1.60, ce combină două ponturi Manchester United – Brighton:
- peste 1.5 goluri
- peste 8.5 cornere
Ne așteptăm ca ambele formații să atace și să fie cu gândul la cele 3 puncte, așadar vom plasa ponturi Manchester United – Brighton pe goluri și lovituri de la colțul terenului.
- 1. Bilet de weekend din fotbal 13.09.2025 – Țintim un câștig de 2500 RON!
- 2. Biletul zilei din fotbal la Superbet 13.09.2025 – Superpariurile ne aduc profitul!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Casa Pariurilor în cotă uriașă de 80. Câștig 1100 de lei, 13.05.2025
- 4. Biletul zilei din fotbal 13 septembrie 2025 – 3 marcatori pentru o cotă de 6.70!
- 5. Biletul Zilei din Super Pariuri 13.09.2025 – Mizăm pe goluri, șuturi și cartonașe
- 6. Biletul Zilei pe marcatori din 13 septembrie 2025 – Patru jucători ne aduc o cotă de 20
- 7. Biletul Etapei a treia din Serie A 13.09.2025 – Golurile și favoritele ne aduc o cotă de 15
- 8. Biletul Zilei Mr. Bit 13 septembrie 2025 – Meciuri interesante în Premier League, cota 4.58
- 9. Bilet pariu șansă Superbet 12 septembrie 2025 – Cotă 127 din 14 selecții!
- 10. Biletul zilei azi din pariuri speciale 13 septembrie 2025 – Șuturile și cornerele ne aduc o cotă de 4.96!
URMĂREȘTE-NE PE