
Ponturi Olanda vs Canada – Amical International
Confruntarea dintre Olanda si Canada este programata sa se joace joi seara, de la ora 21:45, aceasta urmand sa se dispute la Rotterdam, pe stadionul „De Kuip”, acolo unde ne asteptam ca formatia gazda sa faca o figura frumoasa.
Cote pariuri Olanda vs Canada
Dupa cum era de asteptat, nationala olandeza porneste ca mare favorita la casele de pariuri, aceasta primind o cota de 1.32 la Unibet. De partea cealalta, un succes al canadienilor ne poate multiplica miza de noua ori.
Olanda
Nu putem spune ca este una dintre cele mai puternice nationale din lume, fiind sub nivelul unor echipe precum Franta, Anglia, Brazilia sau Portugalia, insa este o reprezentativa solida, care are mari pretentii la turneul final din aceasta vara, vizand un parcurs cat mai lung.
Olandezii nu au avut emotii in preliminarii, acestia terminand pe locul secund intr-o grupa cu Franta, Grecia, Irlanda si Gibraltar. La EURO 2024, acestia nu vor avea chiar o misiune facila, picand intr-o grupa cu Polonia, Austria si Franta.
Ultimul joc nu a fost de bun augur pentru reprezentativa Olandei, aducandu-i un esec, aceasta pierzand cu 2-1 in Germania, in ciuda faptului ca a deschis scorul devreme. A pus astfel capat unei serii de patru victorii consecutive, cu Grecia, Irlanda, Gibraltar si Scotia.
• ECHIPA PROBABILĂ: Verbruggen; Ake, De Ligt, Van Dijk; Dumfries, Veerman, Reijnders, Blind; Koopmeiners; Gakpo, Depay
Canada
Pe langa faptul ca dispune de un lot mai slab decat al adversarei sale, este depasita si la capitolul experienta, avand totusi performante modeste in ultimii ani, astfel ca nu este de mirare faptul ca bookmakerii o dau ca outsidera, mai ales ca joaca in deplasare.
Canadienii au jucat la mondialul din 2022, unde nu au reusit sa treaca de grupe. Acestia vor avea de lucru si in aceasta vara, calificandu-se la Copa America, editie speciala care include in acest an si nationale din America de Nord. Au picat intr-o grupa complicata, din care mai fac parte Argentina, Chile si Peru.
Spre deosebire de adversara sa, nationala Canadei vine dupa un succes, in ultimul joc impunandu-se cu 2-0 in fata celor din Trinidad Tobago, astfel ca, gratie acestei victorii, s-a calificat la aceasta editie de Copa America.
• ECHIPA PROBABILĂ: Crepeau; Buchanan, Laryea, Miller, Johnston, Davies; Eustaquio, Kone; David; Larin, Ugbo
Ponturi Olanda vs Canada
Diferenta de valoare dintre cele doua nationale este categorica, Olanda fiind superioara din acest punct de vedere, asa ca avem mari pretentii de la aceasta. Bazandu-ne si pe faptul ca joaca acasa, ne asteptam sa se impuna in maniera categorica, astfel ca mizam pe faptul ca va marca de minim doua ori. Recomandarea noastra primeste o cota de 1.42 la agentia de pariuri online Unibet.
- 1. Bilet de weekend din fotbal 6 septembrie 2025 – Naționalele ne aduc o cotă de 27 la Superbet!
- 2. Cota 2 din fotbal 6 septembrie 2025 – Golurile ne dublează investiția
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 6 septembrie 2025. Mizăm pe goluri și victorii la CM 26
- 4. Biletul zilei azi din Preliminariile Campionatului Mondial 06.09.2025 – Golurile ne aduc un câștig de 1100 RON!
- 5. Biletul Zilei Bet Builder 06.09.2025 – Mizăm pe o cotă de 9 formată din 3 meciuri
- 6. Biletul Zilei Unibet 6 septembrie – cele mai inedite pariuri speciale din preliminariile Cupei Mondiale
- 7. Aryna Sabalenka vs Amanda Anisimova, Ponturi Pariuri Finala US Open, 6 septembrie 2025
- 8. Cine transmite US Open 2025 la TV în România?
- 9. Irlanda vs Ungaria, Ponturi Pariuri Preliminariile Campionatului Mondial, 06.09.2025
- 10. Armenia vs Portugalia, Ponturi Pariuri Preliminariile Campionatului Mondial, 06.09.2025
URMĂREȘTE-NE PE