
Deschide un cont nou la Victory Bet, efectuează verificarea identității și depune minim 50 RON pentru activarea bonusului. Primești 100% din suma depusă în limita a 5000 RON! L1244251W001596
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Nations League
Nations League
În cadrul diviziei C din Nations League, în grupa a patra, se va juca meciul dintre Islanda vs Estonia. Acesta contează pentru prima etapă, fiind programat să se dispute sâmbătă seara, de la ora 19:00, pe stadionul „Laugardalsvöllur” din Reykjavík, unde aștept o prestație solidă din partea gazdelor.
Așa cum era de așteptat, reprezentativa islandeză este cotată ca favorită certă în această confruntare, fiind ce-i drept superioară adversarei sale din multe puncte de vedere. De asemenea, este avantajată și de faptul că joacă acasă, unde nu este chiar ușor de învins. Zinx îi atribuie acesteia o cotă de 1.30 la victorie, în timp ce pentru un succes al Estoniei oferă o cotă de 9.00.
Au apus anii de glorie ai Islandei, aceasta revenind la statutul de națională de pluton în Europa. În 2016 aceasta debuta la Campionatul European, unde făcea istorie, reușind să atingă sferturile. Doi ani mai târziu, își făcea debutul și la Cupa Mondială, fiind eliminată din faza grupelor.
De atunci, islandezii au mai avut câteva tentative de calificare, însă nu au mai avut succes. Aceștia au jucat la baraj de două ori, de fiecare dată pentru calificarea la EURO, în ambele situații ajungând până în finală. În 2020 erau învinși de Ungaria, în timp ce în 2024 pierdeau contra Ucrainei, de fiecare dată cu 2 la 1 și de fiecare dată după ce au condus.
Naționala Islandei pare că a uitat să mai câștige, având în vedere faptul că este fără victorie de aproape un an. Ultimul succes venea în Azerbaijan, acolo unde se impunea cu 0 la 2. De atunci a disputat șase partide, interval în care a suferit patru eșecuri, ultimul venind în jocul precedent, pierzând la scor de neprezentare cu Argentina.
Despre Estonia putem spune fără să stăm pe gânduri că este una dintre cele mai slabe naționale ale continentului. Dispune de un lot mai mult decât modest, cu care nu poate emite pretenții. Este depășită în mod clar la toate capitolele de către adversara sa, așa că bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră certă.
Oaspeții acestei partide încă visează la prima lor participare la un turneu final, însă realist vorbind, șansele de a bifa această performanță prea curând sunt infime. În general, aceștia dezamăgesc în etapele preliminare, așa că rămâne de văzut cum se vor descurca în campania pentru EURO 2028.
Într-adevăr, Estonia este într-o formă bună, însă trebuie specificat faptul că a avut și un program destul de accesibil. În ultimele cinci partide a suferit un singur eșec, fiind învinsă de Rwanda, reușind însă patru victorii, învingând Cipru, Kenya, Insulele Feroe și Lituania.
În mod normal, reprezentativa Islandei nu ar trebui să aibă probleme în această confruntare. Este totuși mult mai puternică, mai experimentată, având de asemenea și avantajul propriului teren de partea sa. Prin urmare, cred că va domina clar și va câștiga meciul la scor, astfel că voi miza cu încredere pe faptul că va marca minim două goluri, la o cotă de 1.45.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.