
Unul dintre cele mai interesante meciuri de azi se va consuma în Ligue 1, acolo unde în etapa cu numărul 14 se vor duela Auxerre – PSG. Confruntarea este programată să se dispute vineri, 6 decembrie 2024, și va fi găzduită de „Stade de l’Abbé-Deschamps”.
Produce Auxerre surpriza zilei?
Seria victorioasă a nou-promovatei a luat sfârșit etapa trecută, atunci când s-au deplasat pe „Stadium Municipal”, acolo unde nu au avut o evoluție prea grozavă în partida cu cei de la Toulouse, în fața căror au cedat la finalul celor 90 de minute, cu scorul de 2-0.
Mult mai bine s-a descurcat formația pregătită de Christophe Pélissier pe teren propriu, aici unde au o serie de 4 victorii consecutive. Dintre acestea, 3 au fost la 0, și doar într-una singură au primit gol, în succesul de pe 20 octombrie, 2-1 contra celor de la Reims.
Așadar, un început mult mai bun decât se așteptau fanii lui Auxerre, având în vedere că echipa lor nu este una de prim-plan în momentul de față în Ligue 1. Cu toate astea, formația gazdă se află pe un onorabil loc 8 în momentul de față, cu 19 puncte strânse.
- Echipa probabilă: Leon; Hoever, Jubal, Osho, Akpa, Mensah; Owusu, Raveloson; Perrin, Sinayoko, Traore
Cote pariuri Betano – Auxerre – PSG

Așa cum era de așteptat, campioana en-titre primește statut de favorită din partea agențiilor de pariuri online care ne oferă o cotă de 1.39 pentru a asista la un triumf al lor astăzi. Un pont de „GG” în partida dintre Auxerre – PSG ne-ar înverzi o cotă de 1.60 în momentul de față.
Parizienii țintesc victoria!
Campioana en-titre nu a izbutit să își respecte statutul de mare favorită pe care l-au avut în weekendul anterior, în confruntarea de pe teren propriu cu cei de la FC Nantes. Deși au deschis scorul în minutul 2 și au avut o posesie de 84%, nu au izbutit să scoată decât un rezultat de egalitate din partida anterioară.
S-au descurcat destul de bine în deplasările jucate în competiția internă, și menționez acest lucru pentru că singurele lor eșecuri de pe teren străin au venit în Champions League. Au două triumfuri la rând în deplasările din campionat, 0-3 la Marseille și 2-4 contra lui Angers.
Trupa antrenată de Luis Enrique stă destul de bine în Ligue 1, aici unde este în continuare neînvinsă după primele 13 jocuri, în care au acumulat un total de 33 de puncte, având cu 7 mai mult decât principala urmăritoare din acest moment, rivalii de la Olympique Marseille.
- Echipa probabilă: Safonov; Hakimi, Lucas Beraldo, Skriniar, Nuno Mendes; Zaire-Emery, Vitinha, Asensio; Dembele, Goncalo Ramos, Barcola
Ponturi Ligue 1 – Auxerre – PSG
Șansele de a vedea goluri în această partidă sunt foarte mari în opinia mea, dat fiind faptul că Auxerre este o formație ce nu se dă în lături când vine vorba de a juca fotbal, și abordează un joc foarte plăcut ce le-a adus rezultate pozitive dar și multe reușite pe plan ofensiv. PSG este în mod clar echipa superioară, și având în vedere faptul că vin după două rezultate negative mă aștept să îi motiveze suplimentar pentru această deplasare. Consider un pariu pe „peste 2.5 goluri” a fi unul foarte potrivit aici.
- 1. Biletul zilei din cupele europene 17 iulie 2025 – Jucăm tare pe o cotă de 11 la Betano!
- 2. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 17 iulie 2025. Mizăm pe 4 meciuri din Europa League
- 3. Trei Combo Booster la CFR Cluj – Paksi ce merită încercate! Vezi ce cote bombă avem astăzi
- 4. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 17.07.2025 – Cotă 141 și un câștig de 3100 RON!
- 5. Biletul Zilei pe goluri din 17 iulie 2025 – Cupele europene ne aduc o cotă de 5
- 6. Biletul Zilei Bet Builder din 17 iulie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 8 din Europa League
- 7. LIVE TEXT: Cine transmite CFR Cluj vs Paksi la TV de la ora 20:30?
- 8. CFR Cluj vs Paksi, Ponturi Pariuri Preliminarii Europa League, 17.07.2025
- 9. Aktobe vs Legia Varșovia, 17 iulie 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Europa League
- 10. Prishtina vs Sheriff Tiraspol, Ponturi Pariuri Preliminarii Europa League, 17.07.2025
URMĂREȘTE-NE PE