
Real Betis – Atletico Madrid este fără îndoială cel mai interesant meci al zilei în fotbalul spaniol, acesta contând pentru etapa a 11-a din La Liga. Este programat să se joace duminică seara, de la ora 19:30, urmând să se desfășoare pe „Estadio Benito Villamarín” din Sevilla.
Vedem goluri la Real Betis – Atletico Madrid?
Real Betis – Atletico Madrid este unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, în care noi ne așteptăm ca spectacolul să atingă cote înalte, iar reușitele să nu lipsească. Așadar, am decis să selectăm un pronostic bazat pe goluri, e drept, la o cotă modestă de doar 1.42, însă care credem că are șanse foarte mari de reușită și poate fi câștigătoare fără prea multe bătăi de cap.
Cote pariuri Real Betis – Atletico Madrid
După cum era de așteptat, gruparea vizitatoare este ușor favorită în această confruntare, în ciuda faptului că joacă în deplasare. La Unibet, aceasta primește o cotă de 2.40, în timp ce pentru un succes al formației gazdă avem o cotă de 3.25 la aceeași agenție online.
Real Betis, un singur eșec pe teren propriu
Într-adevăr, este una dintre echipele de top din cadrul fotbalului spaniol, însă care nu se poate compara cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din mai multe puncte de vedere, așa că bookmakerii au motive să o dea ca outsideră, chiar dacă joacă acasă.
Andaluzii au un parcurs decent în actuala ediție de campionat, având în vedere faptul că se situează în prima jumătate a clasamentului, ocupând mai exact locul al optulea, cu 15 puncte. Aceștia au reușit patru victorii și trei rezultate de egalitate, suferind trei eșecuri, în toate aceste dueluri punctând de zece ori, primind cu un gol mai puțin.
Ultima rundă de campionat a fost de bun augur pentru cei de la Real Betis, aducându-le un succes, reușind să se impună cu 1-2 în fieful celor de la Osasuna. A urmat apoi duelul de pe teren propriu cu FC Copenhaga din runda a doua de Conference League, în care au scos doar o remiză.
- ECHIPA PROBABILĂ: Silva; Bellerin, Bartra, Llorente, Perraud; Ezzalzouli, Cardoso, Altimira, Fornals; Roque, Bakambu
Atletico Madrid trece printr-o perioadă nefastă
Este fără doar și poate una dintre cele mai importante echipe din Europa și, implicit, din fotbalul spaniol, care, atât din punct de vedere al valorii, cât și al realizărilor, este mult peste nivelul adversarei sale, așa că bookmakerii au toate motivele să o dea ca favorită, deși nu va avea o misiune facilă.
„Plăpumarii” sunt peste adversarii lor în clasamentul din La Liga, ocupând mai exact locul al patrulea, având cu cinci puncte în plus. Pe parcursul celor zece runde de campionat, aceștia nu au suferit niciun eșec, reușind cinci victorii și cinci egaluri, în toate aceste partide înscriind 16 goluri, primind șase.
În precedentele cinci partide disputate, trupa lui Diego Simeone nu a înregistrat decât o singură victorie, în duelul de pe teren propriu cu Leganes. În acest interval a suferit două înfrângeri, ambele în Champions League, pierzând cu 4-0 în deplasarea de la Benfica, dar și cu 1-3 în disputa de acasă cu Lille.
- ECHIPA PROBABILĂ: Oblak; Molina, Witsel, Gimenez, Lino; Koke, De Paul, Gallagher; Griezmann; Alvarez, Sorloth
Ponturi pariuri Real Betis – Atletico Madrid
Această partidă este una extrem de complicată, greu de anticipat din punct de vedere al învingătoarei, motiv pentru care vom evita pariurile pe soliști. Totuși, avem multe motive să credem că vom asista la un duel pe cinste, în care nu este exclus să se marcheze la ambele porți, însă, pentru un plus de siguranță, vom alege varianta „peste 1,5 goluri”, la o cotă de 1.42 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet.
- 1. Cota 2 din fotbal azi 19 mai 2025 – Jucăm tare pe WinBet
- 2. Rapid – CFR Cluj – Ponturi și Cote Pariuri Play-Off Superliga 19 mai
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 18 mai 2025 – Cotă 70 din 12 evenimente
- 4. Biletul zilei din fotbal 19 mai 2025 – Mizăm pe o cotă de 3.82 la Superbet
- 5. Biletul Zilei Betano 19 mai 2025 – începem săptămâna cu o cotă 3
- 6. Brighton – Liverpool – Ponturi Pariuri Premier League 19.05.2025
- 7. Biletul Etapei 37 Premier League – peste 1.000 RON câștig la Betano, în penultima rundă
- 8. Turnee Tenis 2025: Calendar complet ATP și WTA
- 9. Biletul Etapei 37 din La Liga – Pariem în cota 9.60
- 10. Top 10 cei mai buni fotbaliști din lume
URMĂREȘTE-NE PE