
Ponturi fotbal Valencia vs Sevilla – La Liga
Confruntarea dintre Valencia si Sevilla este una din cadrul campionatului spaniol, aceasta contand pentru etapa cu numarul 25, fiind programata sa se joace sambata seara, de la ora 22:00, pe „Estadio de Mestalla”.
Cote pariuri Valencia vs Sevilla
Agentiile de pariuri anticipeaza un duel echilibrat, insa, dupa cum era de asteptat, inclina balanta spre formatia gazda, aceasta primind o cota de 2.35 la Unibet. De partea cealalta, pentru un succes al gruparii oaspete avem o cota de 3.40.
Valencia
Este una dintre echipele de traditie ale fotbalului spaniol, care, ce-i drept, nu mai impresioneaza de ani buni, tinand cont de faptul ca nu s-a mai calificat in competitiile europene din sezonul 2019/2020, cand atingea sferturile de finala din Liga Campionilor.
„Liliecii” sunt in acest moment in prima jumatate a clasamentului din La Liga, ocupand mai exact locul al noualea, fiind la trei lungmi de zona europeana. Pana acum, in cele 24 de etape de campionat, acestia au obtinut zece victorii si cinci remize, suferind noua infrangeri, in toate aceste partide marcand 29 de goluri, primind tot atatea.
Valencia a clacat in runda anterioara, fiind invinsa de Las Palmas cu 2-0 in deplasare. De mentionat insa faptul ca este neinvinsa in ultimele sapte partide de campionat disputate pe teren propriu, in acest interval bifand cinci victorii si doua remize.
• ECHIPA PROBABILĂ: Mamardashvili; Foulquier, Mosquera, Ozkacar, Gaya; Canos, Guillamon, Pepelu, Guerra; Amallah, Duro
Sevilla
Este de asemenea o echipa cu nume in fotbalul din Spania, care la randul sau nu se regaseste, in aceasta stagiune avand un parcurs dezastruos, cum, de altfel, a fost cazul si in ultima editie de campionat. Bookmakerii o dau ca outsidera in aceasta partida, ceea ce era si normal, urmand totusi sa aiba o misiune dificila, jucand in deplasare, pe un teren pe care punctele se obtin foarte greu.
Andaluzii sunt in partea de jos a clasamentului din La Liga, ocupand locul 15, fiind la doar sase lungimi de zona retrogradarii. Acestia au obtinut cinci victorii si opt remize, suferind 11 infrangeri, pe parcursul acestor dueluri inscriind 30 de goluri, primind cu sapte mai multe.
Cei de la Sevilla sunt pe o panta ascendenta din punct de vedere al formei, venind dupa trei meciuri fara infrangere. Dupa ce au remizat cu Osasuna, acestia au obtinut doua victorii, impunandu-se mai intai cu 1-2 in fieful celor de la Rayo Vallecano, urmand apoi un succes la scor minim in duelul de pe teren propriu cu Atletico Madrid.
• ECHIPA PROBABILĂ: Nyland; Navas, Bade, Ramos, Acuna; Sow, Soumare, Torres, Ocampos; En-Nesyri, Romero
Ponturi fotbal Valencia vs Sevilla
Aceasta partida este una foarte complicata, fiind greu de anticipat din punct de vedere al invingatoarei, motiv pentru care vom evita pariurile pe solisti, fiind foarte riscante. Ambele formatii au nevoie de puncte, asa ca ne asteptam sa dea totul pe teren si sa ne ofere un meci pe cinste, motiv pentru care mizam pe varianta golurilor, minim doua fiind suficiente pentru a ne aduce profit.
- 1. Biletul zilei azi la Betano 14 septembrie 2025 – 6 selecții pentru un câștig excelent de 3000 RON!
- 2. Biletul zilei din fotbal 14 septembrie 2025 – Încercăm o cotă de 106 din Superpariuri!
- 3. Biletul zilei din fotbal 13 septembrie 2025 – 3 marcatori pentru o cotă de 6.70!
- 4. Bilet pariu șansă Superbet 14.09.2025 – Încercăm o cotă bombă de 111!
- 5. Bilet de weekend din fotbal 13.09.2025 – Țintim un câștig de 2500 RON!
- 6. Biletul zilei din fotbal la Casa Pariurilor în cotă uriașă de 80. Câștig 1100 de lei, 13.05.2025
- 7. Biletul zilei pe marcatori 14.09.2025 – Încercăm o cotă 8 din 3 pronosticuri!
- 8. Biletul zilei din fotbal la Superbet 13.09.2025 – Superpariurile ne aduc profitul!
- 9. Manchester City – Manchester United – Ponturi Pariuri Premier League 14.09.2025
- 10. Csikszereda – FCSB – Ponturi Pariuri Superliga 14.09.2025
URMĂREȘTE-NE PE