
În cazul în care căutai ponturi pariuri pentru partida de LaLiga dintre Espanyol vs Real Sociedad, ai nimerit unde trebuie. Noi am analizat acest duel din cadrul ultimei etape, programat să se joace sâmbătă seara, la ora 22:00, pentru care am ales de altfel și un pronostic. Așadar, dacă ai nevoie de inspirație, rămâi până la finalul articolului.
Cote pariuri Espanyol vs Real Sociedad la Superbet
Surprinzător sau nu, meciul dintre Espanyol vs Real Sociedad se anunță a fi unul foarte echilibrat, cel puțin în viziunea caselor de pariuri. Într-adevăr, gruparea gazdă este ușor favorită în această confruntare, în condițiile în care joacă acasă. Superbet îi atribuie o cotă de 2.40 la victorie, în timp ce oaspeților le oferă o cotă de 2.95 în cazul unui eventual succes.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Espanyol vine după două victorii importante
Deși la un moment dat chiar avea speranțe mari la cupele europene, Espanyol a pierdut mult teren în campionat. Ba chiar și-a făcut griji pentru evitarea retrogradării, însă nu mai este cazul. Și-a asigurat salvarea, astfel că și în stagiunea următoare va juca în LaLiga.
Gruparea catalană este în zona mediană în clasamentul din LaLiga, ocupând locul al 11-lea. Aceasta are 45 de puncte după 37 de etape, până acum izbutind 12 victorii, remizând de nouă ori, suferind nu mai puțin de 16 eșecuri. De-a lungul campionatului a marcat de 42 de ori, primind nu mai puțin de 54 de goluri.
După două prestații solide, cei de la Espanyol speră la un al treilea succes la rând. Mai întâi, aceștia au reușit să învingă Athletic Bilbao cu scorul de 2 la 0, pe teren propriu. A urmat apoi un succes și în deplasarea de la Osasuna, acolo unde s-au impus cu 1 la 2.
- ECHIPA PROBABILĂ: Dmitrovic; El Hilali, Riedel, Cabrera, Romero; Dolan, Gonzalez de Zarate, Lozano, Milla; Exposito, Kike
Real Sociedad nu a mai câștigat de șase partide
Cei de la Real Sociedad dezamăgesc la nivel de campionat. În prezent sunt pe poziția a zecea, fiind la egalitate de puncte cu adversarii lor. Aceștia au bifat 11 victorii și 12 remize, pierzând de 14 ori. În aceste dueluri au marcat 58 de goluri, primind nu mai puțin de 60, având cea mai slabă defensivă din LaLiga.
Bascii se mândresc însă cu faptul că au reușit să pună mâna pe Cupa Spaniei. Aceștia au trecut de Atletico Madrid în ultimul act, pe care au învins-o in-extremis, după loteria loviturilor de departajare. Prin urmare, și-au asigurat calificarea în următoarea ediție de Europa League.
De la succesul din finala cupei, cei de la Real Sociedad nu au mai obținut nicio victorie, deși au disputat șase partide. În acest interval au suferit trei eșecuri, ultimul venind în partida precedentă, jucând cu Valencia acasă, în fața căreia au pierdut cu scorul de 3 la 4.
- ECHIPA PROBABILĂ: Remiro; Munoz, Zubeldia, Martin, Elustondo; Zakharyan, Turrientes, Soler, Marin; Oskarsson, Mendez
Ponturi pariuri Espanyol vs Real Sociedad, 23.05.2026
Meciul dintre Espanyol vs Real Sociedad este unul în care nu există neapărat o miză. Într-adevăr, cum cele două echipe sunt vecine de clasament, la egalitate de puncte, ar trebui să încerce să scoată victoria pentru a termina pe un loc superior. Așadar, avem motive să credem că vom avea parte de un meci bun, cu goluri, de aceea vom paria în consecință, pe varianta „ambele marchează”, la o cotă de 1.63.

Ambele marchează @ Cota 1.63
URMĂREȘTE-NE PE


