
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › LaLiga
LaLiga
Barcelona – Sevilla este unul dintre cele mai interesante meciuri din cadrul etapei a zecea din La Liga, acesta fiind programat să se joace în această seară, de la ora 22:00, urmând să se dispute pe „Estadi Olímpic Lluís Companys”.
Este clar că Barcelona – Sevilla este unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, în care noi ne așteptăm ca spectacolul să atingă cote înalte, iar reușitele să vină în număr cât mai mare. Așadar, am ales să pariem pe varianta golurilor, la o cotă modestă, e drept, de 1.41, însă care își poate face loc lejer pe Biletul Zilei sau chiar pe o variantă de bilet în Cota 2.
Așa cum era și normal de altfel, gruparea gazdă pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind net superioară din toate punctele de vedere. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.30 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților oferă o cotă de 9.50.
Barcelona este pe drumul cel bun sub comanda lui Hansi Flick, având un parcurs bun în actuala stagiune, având multe motive să spere la câștigarea titlului, în ciuda faptului că lupta se anunță a fi una extrem de aprigă, cu Real Madrid, marea sa rivală.
Catalanii sunt primii în clasamentul din La Liga, cu 24 de puncte, fiind la egalitate cu Real Madrid, ocupanta locului secud, care are însă cu un meci în plus. Cele nouă etape le-au adus opt victorii și un eșec, de-a lungul acestor partide marcând nu mai puțin de 28 de goluri, primind doar nouă.
Cei de la Barcelona au trecut repede peste eșecul cu Osasuna, scor 4-2 în deplasare, de atunci jucând două partide, în ambele impunându-se în mod clar. Aceștia au învins-o mai întâi pe Young Boys cu un categoric 5-0, câștigând apoi la scor de neprezentare duelul cu Deportivo Alaves.
Este fără dubii una dintre echipele de tradiție din La Liga, care are în spate realizări impresionante, însă aceasta nu mai strălucește de ceva timp. Este sub nivelul adversarei sale din mai multe puncte de vedere, așa că bookmakerii au multe motive să o dea ca outsideră, mai ales că joacă în deplasare.
Andaluzii sunt în zona mediană a clasamentului, în prezent ocupând doar un modest loc 12, cu 12 puncte acumulate în nouă etape. Aceștia au înregistrat trei victorii, trei egaluri și trei înfrângeri până acum, în toate aceste partide marcând nouă goluri, primind cu unul mai mult.
E drept, cei de la Sevilla sunt într-o formă bună, având în vedere faptul că sunt fără înfrângere de trei jocuri. Aceștia s-au impus mai întâi cu Real Valladolid, remizând apoi cu Athletic Bilbao, pentru ca în cele din urmă să se impună cu marea rivală Real Betis.
Barcelona este net superioară, după cum menționam, iar cel mai probabil va obține toate cele trei puncte puse în joc. Ei bine, noi nu vom merge pe mâna catalanilor, ci vom alege un pariu pe goluri, minim trei fiind suficiente pentru a ne aduce profit. Recomandarea noastră primește o cotă de 1.41 la agenția de pariuri online Unibet.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.