
Optimile de finală ale DFB Pokal ne propun meciul dintre Freiburg – Darmstadt care are o favorită certă la prima vedere. Confruntarea este programată să se desfășoare miercuri, 3 decembrie 2025, cu începere de la ora 19:00, pe „Europa-Park Stadion”.
Freiburg, o adevărată forță acasă!
„Brazilienii din Breisgau” vin după o săptămână pozitivă, în care au făcut brio celor două confruntări pe care le-au avut de disputat. A fost mai întâi deplasarea din Europa League, de joia trecută, acolo de unde s-au întors cu un rezultat de egalitate, 0-0 de la Plzen, care îi duce și mai aproape către calificarea mai departe.
Weekendul le-a adus-o pe teren propriu pe Mainz, echipă ce se află într-o perioadă nefastă. Echipa condusă de pe bancă de Julian Schuster a profitat la maximum de acest aspect, și-au făcut jocul, iar evoluția excelentă le-a adus un succes cu 2-0.
Tot cu o echipă de liga secundă s-au întâlnit și în runda anterioară de DFB Pokal. Atunci ei aveau să fie cei de joacă în deplasare, la Dusseldorf, acolo unde înscriau după doar un minut. Aveau să își dubleze avantajul, iar până la final fiecare a mai înscris câte un gol, iar tabela a indicat 1-3 în favoarea lor.
- Echipa probabilă: Muller; Kubler, Ginter, Lienhart, Gunter; Osterhage, Eggestein; Beste, Manzambi, Scherhant; Matanovic
Cote pariuri Freiburg – Darmstadt, 3 decembrie 2025
Din cele 8 partide jucate acasă de gazde, 7 s-au încheiat cu „GG” pont pentru care azi primim o cotă interesantă de 1.68. Favorită conform caselor de pariuri online în partida Freiburg – Darmstadt este în mod evident echipa de Bundesliga care este cotată cu 1.62.

BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON
Este Darmstadt în stare de o surpriză?
Băieții lui Florian Kohfeldt sunt pe un drum pozitiv în Zweite, acolo unde au ajuns la 4 etape consecutive fără eșec, după ce au făcut doar 0-0 pe terenul celor de la Elversberg. Un rezultat care îi ține aproape de locurile promovabile, care sunt la doar 3 puncte distanță de ei.
Acesta este primul test cu adevărat greu pentru „die lilien” în competiție, pentru că în precedentele două tururi au avut parte de adversari de nivelul lor, sau chiar mai slabi. I-au eliminat mai întâi pe cei de la Lubeck, după un succes cu 1-2. Aveau apoi să facă scor cu Schalke, pe teren propriu, invingandu-i cu un categoric 4-0.
Au șansa lor în acest meci, dacă ținem cont că au pierdut doar o singură partidă din ultimele 11. Acum rămâne de văzut cât de mult îi interesează DFB Pokal, în condițiile în care sunt mai mult cu gândul la revenirea pe prima scenă a fotbalului german, acolo unde au șanse reale să își îndeplinească acest obiectiv.
- Echipa probabilă: Schuhen; Bader, Maglica, Vukotic, Pfeiffer; Klefisch, Akiyama; Corredor, Richter, Nurnberger; Lidberg
Freiburg – Darmstadt – Ponturi pariuri din Optimile DFB Pokal
Nu va fi o misiune facilă pentru echipa de Bundesliga, dată fiind forma prin care trece adversara sa, care este cu gândul mai degrabă la lupta pentru promovare decât acest duel. Atuurile sunt clar de partea lui SC, care are un parcurs excelent acasă, au jucători ce pot face diferență oricând, iar forma de moment îi recomandă pentru a merge mai departe. Am decis că în Freiburg – Darmstadt să mergem pe cel puțin două goluri marcate de formația gazdă, la o cotă ce merită să fie pe biletele noastre de azi.

Gazdele - Peste 1.5 goluri @ 1.60
URMĂREȘTE-NE PE


