
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Europa League
Europa League
Joi, 11 decembrie 2025, de la ora 19:45, pe „Merkur-Arena”, le vom vedea duelandu-se pe Sturm Graz vs Steaua Roșie care se anunță a fi unul destul de echilibrat și tensionat la prima vedere. Întâlnirea face parte din cadrul etapei a șasea din faza ligii UEFA Europa League.
„Die Schwoazn” nu trec prin cea mai bună perioadă a lor, deși în ultimele meciuri au mai reușit să obțină ceva victorii. Una dintre ele chiar în ultima etapă de campionat, când au câștigat cu 2-1, tot pe teren propriu, cu cei de la Grazer. Însă a fost doar al doilea succes obținut în cele mai recente 11 jocuri oficiale.
Totuși, remarcabil modul în care se motivează pentru duelurile europene, aici unde nu a cedat în niciuna dintre partide. Au bifat două succese, dar și o remiză în compania englezilor de la Nottingham Forest, pe care i-au ținut în șah pe tot parcursul celor 90 de minute, ceea ce nu este un lucru deloc simplu. .
În runda a cincea din Europa League s-au dus la Atena, acolo de unde s-au întors cu mâna goală fiind învinși cu 2-1 de către cei de la Panathinaikos. Astfel, trupa antrenată de Jurgen Saumel a rămas la un total de 4 puncte care îi plasează abia pe locul 28.
Conform celor de la Superbet nu avem o favorită certă în Sturm Graz vs Steaua Roșie. Această concluzie o putem trage foarte simplu din cotele oferite celor doua la victorie. Avem 2.27 pentru un succes al sârbilor, în timp ce tabăra austriacă este cotată cu 3.00.
După mai bine de 8 ani și jumătate, sârbii au pierdut o partidă oficială pe teren propriu. Cea ce le-a produs eșecul a fost în mod surprinzător, cei de la Vojvodina, care i-a învins cu scorul de 0-1. O înfrângere care a venit de nicăieri, având în vedere că veneau după o serie de rezultate favorabile.
Unul dintre acestea au fost obținute chiar în Europa League, pe 27 noiembrie, atunci când pe terenul lor veneau cei de la FCSB. Chiar dacă au evoluat în 10 din minutul 27 după eliminarea lui Franklin Tebo Uchenna, acest lucru nu i-a împiedicat să facă un meci bun, și să câștige cu 1-0.
Prin intermediul celor 3 puncte, echipa antrenată de Vladan Milojevic a ajuns la un total de 7 puncte care le permite să fie pe poziție de calificare mai departe. Totuși, notăm faptul că din cele două deplasări din faza ligii, ambele făcute în Portugalia, la Porto și Braga, nu s-au ales cu nici măcar un punct.
Preconizăm un meci echilibrat în care micile detalii ne așteptăm să facă diferența. Pe undeva, ambele echipe sunt așteptate să iasă la joc, pentru că un rezultat de egalitate nu ar avantaja nici una dintre tabere, mai ales pe cea austriacă. Tensiunea va fi cu siguranță prezenta în Sturm Graz vs Steaua Roșie și de aceea am decis să abordăm acest duel cu un pronostic bazat pe cartonașe.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.