În cadrul ultimei etape din faza ligii a acestei ediții de Europa League se va juca Lyon – Ludogorets, meci programat să se dispute joi seara, de la ora 22:00. Acesta se va disputa în Franța, pe „Parc Olympique Lyonnais”, unde ne așteptăm ca formația gazdă să strălucească.
Ce pariem la Lyon – Ludogorets?
Lyon – Ludogorets este unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri de azi, însă pentru care am reușit să găsim un pronostic atractiv. În urma analizei, noi ne-am bazat pe o variantă de pariere în cota 1.64, pe care am selectat-o de la agenția de pariuri online Unibet, una care se laudă cu un pachet de bun-venit foarte generos.
Cote pariuri Lyon – Ludogorets
Așa cum era de așteptat, gruparea gazdă este văzută ca mare favorită de casele de pariuri, fiind ce-i drept net superioară din orice punct de vedere. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.20 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților oferă o cotă „bombă” de 14.00.
Lyon se luptă pentru calificarea directă în optimi
Este fără dubii mult mai valoroasă decât adversara sa, iar de asemenea, are și un plus de experiență, având în vedere faptul că vine totuși dintr-un campionat de top. Așadar, după cum era și normal de altfel, pornește ca mare favorită la victorie, mai ales că joacă acasă.
Lyonezii sunt în partea de sus a clasamentului din Europa League, ocupând locul al cincilea, cu 14 puncte acumulate în șapte etape. Aceștia au bifat patru victorii și două remize, suferind un singur eșec, în urma acestor jocuri marcând 15 goluri, primind cu opt mai puține.
Cei de la Lyon nu sunt în cea mai bună formă înainte de această confruntare, având în vedere faptul că vin după cinci partide consecutive fără succes. După ce au pierdut cu Brest și Bourgoin Jallieu, aceștia au remizat pe rând cu Toulouse, Fenerbahce și Nantes.
- ECHIPA PROBABILĂ: Lucas Perri; Kumbedi, Clinton Mata, Niakhate, Tagliafico; Tolisso, Matic, Veretout; Cherki, Lacazette, Mikautadze
Ludogorets este eliminată matematic din UEL
Vorbim de una dintre cele mai slabe echipe angrenate în actuala ediție de Europa League, dacă ne raportăm atât la valoarea lotului de care dispune, cât și la parcursul de până acum. Așadar, casele de pariuri au toate motivele să o dea ca outsideră, în condițiile în care va juca și în deplasare.
Campioana Bulgariei este în partea de jos a clasamentului, ocupând mai exact doar un modest loc 33, cu doar trei puncte. Cele șapte etape nu i-au adus nicio victorie, remizând de trei ori, suferind patru înfrângeri, pe parcursul acestor jocuri înscriind trei goluri, primind zece.
Cei de la Ludogorets nu au disputat decât un singur meci oficial în ultima lună și jumătate, chiar în Europa League. Săptămâna trecută, aceștia au primit vizita celor de la Midtjylland, contra cărora au pierdut fără drept de apel, scor 0-2.
- ECHIPA PROBABILĂ: Bonmann; Son, Verdon, Dinis Almeida, Nedyalkov; Camara, Piotrowski, Chochev; Erick Marcus, Rwan Seco, Caio Vidal
Ponturi pariuri Lyon – Ludogorets
Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, Lyon fiind net superioară din acest punct de vedere, așa că avem mari pretenții de la aceasta. Bazându-ne și pe faptul că joacă acasă, credem că se va impune lejer, mai ales că are nevoie de puncte pentru a-și asigura prezența în optimi. Așadar, noi vom miza pe varianta „1 pauză / 1 final”, la o cotă destul de bună de 1.64 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE