
„Huvepharma Arena” din Razgrad va găzdui meciul dintre Ludogorets – Midtjylland, ce face parte din cadrul etapei cu numărul 7 din UEFA Europa League. Partida, ce va avea loc joi, 23 ianuarie 2025, de la ora 22:00, va fi condusă la centru de către centralul suedez, Mohammed Al Hakim.
Ludogorets, nevoită să câștige!
„Vulturii” s-au pregătit pentru debutul oficial din 2025 prin intermediul a 3 meciuri amicale, în care au avut un parcurs echilibrat. Totuși, remarcam că singura victorie a venit contra campioanei en-titre din Elveția, Young Boys, în fața cărora au câștigat la limită, 0-1.
Înaintea acestei partide, Lazio se află într-o formă bună, având o serie de 9 meciuri la rând fără înfrângere, dintre care 6 au fost victorii. Ultima lor apariție din Europa League s-a consumat pe 12 decembrie, când au încheiat la egalitate meciul cu Alkmaar, scor 2-2, deși la pauză erau în dezavantaj cu două goluri.
Trupa pregătită de Igor Jovićević face parte din grupul celor 4 echipe care nu au reușit să câștige până acum în această fază a ligii. Chiar și așa, campioana Bulgariei păstrează șanse de calificare, fiind pe locul 32 cu 4 puncte. Dacă vor reuși această performanță, trebuie neapărat să câștige ultimele două jocuri.
- Echipa probabilă: Padt; Kurtulus, Verdon, Almeida, Gropper; Chochev, Camara, Piotrowski; Marcus, Rick, Duah
Cote pariuri Betano – Ludogorets – Midtjylland

Conform celor de la Betano, vom asista la o partidă foarte echilibrată, iar această concluzie o putem trage foarte simplu din cotele oferite celor două la victorie: 2.42 gazdelor, respectiv 3.00 pentru a-i vedea danezi învingători în această deplasare.
Midtjylland, învinsă în ultimele 3 runde!
Din partea cealaltă, campionatul din Danemarca a fost în vacanță, astfel că ultima apariție oficială a danezilor a avut loc luna trecută, în UEFA Europa League, când nu au reușit să înfrunte FC Porto, pierzând cu 2-0. O diferentă decentă, având in vedere ca lusitanii au dominat duelul de o a manieră cateogrică.
Doar o partidă de verificare au avut programată echipa antrenată de Thomas Thomasberg, cu o echipă ce evoluează în Champions League, RB Salzburg. Au avut o evoluție excelentă în acea partidă, pe care au câștigat-o la capătul unui duel spectaculos, încheiat cu scorul de 3-2.
„Ulvene” sunt fără punct acumulat în ultimele 3 runde din competiție, însă au rămas în zona locurilor care duc mai departe, aflându-se pe locul 23, cu 7 puncte, însă pentru a ramâne acolo, nu au voie sa piardă astazi. Dețin un golaveraj negativ de -2, având doar 5 reușite și 7 goluri încasate.
- Echipa probabilă: Lossl; Gabriel, Diao, Bech, Bak; Andersson, Martinez, Sorensen; Chilufya, Gogorza, Buksa
Ponturi fotbal Ludogorets – Midtjylland
Formația bulgară este în continuare în căutarea primului succes din faza ligii, însă dacă nu vor găsi și astăzi, sunt ca și eliminați din competiție. De cealaltă parte, nici danezii nu au arătat grozav în ultimele meciuri, iar dacă nu vor întrerupe seria negativă de rezultate, cel mai probabil vor părăsi și ei zona locurilor calificabile. Anticipez un duel tensionat între Ludogorets – Midtjylland, drept pentru care am decis să pariez pe „Peste 3.5 Cartonașe”.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 16.09.2025 – Champions League în prim-plan pentru o cotă de 101!
- 2. Biletul zilei oferit de inteligența artificială 16 septembrie 2025 la Superbet
- 3. Biletul zilei azi din Champions League 16 septembrie 2025 – Țintim un câștig de 2600 RON la Betano!
- 4. Biletul zilei din fotbal la Winbet din 16.09.2025. Avem un câștig de 811 lei
- 5. Biletul Zilei pe marcatori din Champions League 16.09.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 7
- 6. Biletul Zilei din Champions League 16.09.2025 – Prima etapă ne aduce o cotă de 22
- 7. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 8. Real Madrid vs Marseille, Ponturi Pariuri Champions League, 16 septembrie 2025
- 9. Tottenham vs Villareal – Ponturi pariuri Champions League – 16.09.2025
- 10. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 16.09.2025 – Pariem pe șuturi în Champions League
URMĂREȘTE-NE PE