
Confruntarea dintre Elfsborg vs Molde este una programată să se joace joi, în data de 29 august, de la ora 20:00, aceasta contând pentru manșa a doua din cadrul play-off-ului Europa League, urmând să se dispute în Suedia, pe Borås Arena.
Ponturi pariuri Elfsborg vs Molde
După succesul suedezilor la scor minim în manșa tur, ne așteptăm ca de această dată să avem parte de un duel mai deschis, cu mai multe faze de poartă și, implicit, cu mai multe reușite. Pentru duelul dintre Elfsborg vs Molde noi am ales o variantă de pariere bazată pe goluri, într-o cotă de 1.54. Vezi în continuarea materialului pronosticul nostru, dar și analiza partidei!
Cote pariuri Elfsborg vs Molde
Judecând după cotele oferite de casele de pariuri, formația gazdă este ușor favorită în această confruntare, ceea ce nu surprinde deloc, mai ales după succesul din tur. La Unibet, aceștia primesc o cotă de 2.20 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților avem o cotă de 3.05.
Elfsborg, la un pas de Europa League
În ciuda faptului că dispune de un lot mai slab decât al adversarei sale, cel puțin pe hârtie, pornește cu prima șansă în această înfruntare, principalul său avantaj fiind terenul propriu, acolo unde se descurcă foarte bine, suporterii având ocazia să joace și ei un rol extrem de important.
Suedezii sunt la un pas de revenirea în Europa League, unde ultima dată au jucat în urmă cu 11 ani. Aceștia au început încă din primul tur preliminar în actuala ediție, trecând pe rând de Pafos, Sheriff Tiraspol și Rijeka, în duelurile cu acestea marcând nu mai puțin de 14 goluri.
De menționat faptul că cei de la Elfsborg vin după o serie de șapte partide consecutive fără înfrângere, în acest interval înregistrând cinci victorii, ultima venind în weekend, în duelul de campionat cu Goteborg, reușind să se impună cu 3-1 pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Pettersson; Holmen, Ibrahim, Yegbe; Hedlund, Zeneli, Ouma, Hult; Qasem, Baidoo, Holten
Molde are mult de muncă pentru a obține calificarea
După cum menționam, conform informațiilor oferite de site-urile de specialitate, dispune de un lot mai valoros decât al adversarei sale, având de asemenea și mai multă experiență europeană, însă, cu toate acestea, pornește cu șansa a doua în acest duel, urmând ce-i drept să aibă o misiune extrem de complicată.
Norvegienii au mai jucat în Europa League de-a lungul anilor, însă sunt pe punctul de a rata calificarea în acest sezon, după ce au pierdut la scor minim în prima manșă a play-off-ului, pe teren propriu. Până acum, aceștia au mai trecut de Silkeborg și Cercle Brugge, cu ambele câștigând pe teren propriu, pierzând însă în deplasare.
Cei de la Molde au un moral bun înainte de această confruntare, având în vedere faptul că vin după un succes. În weekend, aceștia au primit vizita modestei HamKam, într-un meci de campionat, în care au reușit să se impună cu un categoric 3-0, pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Posiadala; Haugan, Oyvann, Hagelskjaer; Stenevik, Andre Kaasa, Daehli, Enggard, Lovik; Eriksen, Eikrem
Ce pariem la Elfsborg vs Molde?
Această confruntare este una extrem de complicată, fiind greu de anticipat din punct de vedere al învingătoarei. Într-adevăr, suedezii pornesc cu prima șansă, însă norvegienii vin hotărâți să întoarcă soarta calificării, așa că ne așteptăm să aibă un cuvânt de spus. Noi anticipăm spectacol, motiv pentru care vom miza pe varianta golurilor, pornind de la premisa că ambele vor înscrie. Recomandarea noastră primește o cotă de 1.54 la Unibet.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Superbet 15 iulie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 7.48!
- 2. Cota 2 din Preliminariile Champions League 15 iulie 2025 – Plasăm două opțiuni simple!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 15 iulie 2025. Mizăm pe 4 meciuri din calificări Champions League
- 4. Biletul zilei azi din Preliminariile Champions League 15.07.2025 – Bet buiderele ne aduc o cotă de 13!
- 5. Biletul Zilei pe goluri din 15 iulie 2025 – Pariem pe preliminariile Champions League
- 6. Biletul Zilei din Super Pariuri 15.07.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 6
- 7. Bilet săptămânal din fotbal 14.07.2025 – Țintim o cotă de 42 pentru un câștig de 1400 RON
- 8. Cine transmite FCSB vs Inter Escaldes la TV, de la 20:30, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor?
- 9. Cum arată clasamentul ligii 1 după prima etapă?
- 10. Turnee Tenis 2025: Calendar complet ATP și WTA
URMĂREȘTE-NE PE